EVENIMENTE
Deces în prima zi a acestui an, la Motru: A murit un cunoscut taximetrist, avea doar 45 de ani
Vizualizări 14.873
Tragedie în prima zi a acestui an la Motru! Andrei Fabian, în vârstă de 45 de ani, a decedat azi, în zi de mare sărbătoare. Moartea a fost una neașteptată chiar dacă în urmă cu doar câteva zile, după ce i s-a făcut rău, ajuns la spital, Andrei Fabian ar fi aflat că suferă de o boală gravă care i-a afectat deja organele vitale. Practic, medicii l-au trimis acasă și i-au spus că nu îl mai pot salva. Andrei Fabian a reușit să intre în viață în noul an dar, după câteva ore și-a dat obștescul sfârșit, acasă..
Prietenii apropiați i-au anunțat, în urmă cu scurt timp, cu mari regrete, decesul și au spus despre Andrei Fabian că era un om deosebit, foarte cumsecade și foarte plăcut. Era divorțat dar avea un băiat.
În această seară, mai mulți cetățeni ai orașului, prieteni, apropiați, rude, îi vor aprinde o lumânare la căpătâi, urmând să anunțe când va avea loc înmormântarea celui plecat înainte de vreme.
„Rămas bun, prieten drag!Dumnezeu să te odihnească in pace!”,
„Nu cred așa ceva! Dumnezeu să-l odihnească!”,
„Condoleanțe! Ce păcat, nu îmi vine să cred! Un băiat foarte respectuos și cu bun simț!Dumnezeu să îl odihnească în pace”, sunt câteva dintre mesajele motrenilor care au aflat astăzi teribila veste.
EVENIMENTE
Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise
Vizualizări 234
Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 637
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.

