ACTUALITATE
De ce nu li s-a prelungit contractul de muncă salariaților CEO, aflați în greva foamei. Ce spune compania
Vizualizări 839
„Primele concluzii în urma discuțiilor dintre conducerea societății și protestatari privind criteriile de neprelungire a contractelor de muncă pe perioadă determinată
În urma discuțiilor recente, Directoratul Complexului Energetic Oltenia a inițiat un dialog constructiv cu conducerea Societății Minprest Serv SA pentru a găsi soluții în vederea preluării angajaților care nu au mai beneficiat de prelungirea contractelor pe perioadă determinată.
Menționăm că analiza detaliată a situației angajaților care nu au mai beneficiat de prelungirea contractelor de muncă a fost efectuată de șefii unităților miniere în colaborare cu responsabilii din procesul de producție la nivelul fiecărui sector în parte.
Evaluarea a avut la bază criteriile anunțate anterior de societate, printre care se numără înregistrarea abaterilor disciplinare, absențele nemotivate, concediile fără plată și lipsa însușirii aptitudinilor profesionale necesare.
Aceste măsuri au fost implementate în conformitate cu Planul de Restructurare, care vizează restrângerea activității prin închiderea unor perimetre miniere. Recunoaștem impactul semnificativ pe care aceste decizii îl au asupra salariaților afectați și ne angajăm să găsim soluții pentru a minimiza efectele negative.
Colaborăm strâns cu toate părțile implicate pentru a asigura o tranziție cât mai ușoară și echitabilă pentru toți angajații afectați. Continuăm să oferim sprijin și să identificăm soluții sustenabile pentru toți cei implicați, consolidând astfel un mediu de lucru stabil și echitabil.
În continuare, rămânem deschiși dialogului și cooperării constructive pentru a gestiona această situație într-un mod transparent și responsabil.”, a transmis într-un comunicat de presă Complexul Energetic Oltenia.
ACTUALITATE
Reținere pentru distrugere! Bărbat din Albeni după gratii
Vizualizări 117
A distrus o “mașinuță” și a primit cătușe!
La data de 1 octombrie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 42 de ani, din comuna Albeni, bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 9 septembrie 2026, în jurul orei 02:05, în timp ce se afla într-o sală de jocuri de noroc din municipiul Târgu Jiu, pe strada Popa Șapcă, bărbatul ar fi lovit un aparat de jocuri de noroc tip slot-machine, distrugând sticla de protecție și făcând, astfel, nefuncțional ecranul tactil al acestuia, prejudiciul cauzat fiind în curs de estimare. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale.
ACTUALITATE
Alcool la volan, în prima zi din octombrie! Doi șoferi din Motru, cu dosar penal
Vizualizări 106
1,03 mg/ l alcool pur în aerul respirat, șoferul din Motru s-a ales cu dosar penal! Nu a fost însă singurul conducător auto din municipiu prins în condiții similare.
La data de 1 octombrie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au depistat în flagrant doi conducători auto care se aflau la volan sub influența alcoolului. În jurul orei 06:54, polițiștii au depistat, pe DJ 673, pe raza localității Dealu Pomilor, un bărbat de 47 de ani, din municipiul Motru, în timp ce conducea un autoturism, în cazul căruia, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în jurul orei 16:00, polițiști din Motru au depistat, pe raza municipiului, un alt bărbat, de 49 de ani, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că avea o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat Ambii conducători auto au fost transportați la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În ambele cauze au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, anunță IPJ Gorj.
