SPORT
CSM Târgu Jiu U15 joacă acasă pentru calificarea în faza superioară a Campionatului Național
Vizualizări 279
Echipa de baschet feminin U15 a CSM Târgu Jiu va disputa, în acest weekend, primele meciuri pe teren propriu din acest sezon. Gorjencele vor întâlni, sâmbătă și duminică, formațiile CS Olimpia București și CSS Craiova, în cadrul Turneului 2 din Grupa a 8-a a Campionatului Național.
După un debut promițător, cu o victorie în fața echipei Olimpia București (46-43), elevele antrenorului Laurențiu Răuț au nevoie de cel puțin un succes pentru a obține calificarea în faza superioară a competiției.
„Ne dorim să câștigăm cel puțin un meci pentru a reuși calificarea. Fetele sunt pregătite și am încredere că vom face un turneu bun”, a declarat antrenorul Laurențiu Răuț înaintea confruntărilor.
Turneul de la Târgu Jiu se anunță unul decisiv pentru tinerele baschetbaliste, care speră să continue seria rezultatelor pozitive și să confirme progresul făcut în startul sezonului.
SPORT
Gorjean pe podium la Cupa României de Karate IKU 2026
Vizualizări 251
Curelea Ion Adrian, sportiv legitimat la CS Budo Kan Karate Târgu Jiu, a obținut locul al III-lea la Cupa României de Karate IKU 2026, competiție desfășurată la Giroc, în județul Timiș.
Sportivul gorjean a concurat în proba de Kumite, categoria +80 kg, reușind să urce pe podium și să câștige medalia de bronz.
Curelea Ion Adrian este pregătit de sensei Zbora Ștefan, căruia îi atribuie un rol important în evoluția sa sportivă, prin antrenamente, disciplină și îndrumare.
Rezultatul obținut la competiția din Timiș reprezintă o nouă performanță pentru sportivul din Gorj și pentru CS Budo Kan Karate Târgu Jiu, Adrian declarând că va continua pregătirea pentru rezultate și mai bune la viitoarele competiții.
SPORT
CSM Târgu Jiu, remiză pe teren propriu cu CS Drobeta Turnu Severin
Vizualizări 574
CSM Târgu Jiu a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată vineri, 18 septembrie, pe teren propriu, împotriva formației CS Drobeta Turnu Severin. Meciul a contat pentru etapa a 4-a din Seria a 6-a a Ligii 3.
Prima repriză s-a încheiat fără goluri, scor 0-0. Oaspeții au deschis scorul în minutul 49, prin Cătălin Tronea.Gorjenii au restabilit egalitatea în minutul 70, când Denis Bucur a înscris pentru CSM Târgu Jiu.
Partida s-a încheiat cu scorul de 1-1, cele două echipe împărțindu-și punctele.

