SPORT
CSM Târgu Jiu rămâne liderul neînvins în Liga 1 de Baschet Masculin
Vizualizări 439
CSM Târgu Jiu a obținut duminică, 19 ianuarie, a 9-a victorie consecutivă în Liga 1 de Baschet Masculin, după ce a trecut fără probleme de CSU 2 Sibiu, scor 104-55. Meciul a contat pentru etapa a 10-a din Liga 1, Seria C, acolo unde CSM Târgu Jiu este lider cu 9 victorii din 9 meciuri disputate. Andrei Bărăgan a fost cel mai bun marcator al CSM Târgu Jiu, cu 17 puncte.
CSM Târgu Jiu și-a respectat statul de lider al Seriei C și a trecut fără probleme de gruparea din Ardeal, scor 104-55. Pe sferturi, scorul a fost 29-16, 27-17, 24-8, 24-12. Gorjenii s-au impus așadar în toate cele 4 secvențe ale partidei. Giannis Damalis a început meciul cu următorul ”5”: Khydarius Smith, Kaleb Higgins, Adrian Vaida, Luca Cârstea și Alexandru Berca.
În fața unei asistențe destul de numeroase, cu câteva sute de spectatori în tribune, baschetbaliștii lui Giannis Damalis au început tare meciul, cu un run de 7-0. Luca Cârstea a dezghețat tabela, iar Khydarius Smith a urcat scorul la 7-0. Oaspeții au dat primele semne de viață după 3 minute de joc, ardelenii reușind 4 puncte la rând, pentru 7-4. Adrian Vaida, Andrei Bărăgan și Khydarius Smith au mărit ecartul la 13 puncte, scor 23-10. Primul sfert s-a încheiat cu două aruncări de la 3 puncte semnate Andrei Bărăgan și Modibo Diaby, care au stabilit scorul după primele 10 minute de joc, 29-16 pentru CSM Târgu Jiu.
Flavius Toropu a deschis sfertul 2 cu un coș de sub panou, iar Stephanos Ciriperu a marcat primele sale puncte pe teren propriu, în aplauzele publicului spectator. Câteva minute mai târziu, Ciriperu a ”lovit” și de la 3 puncte, pentru 39-23. Baschetbaliștii CSM Târgu Jiu și-au continuat seria coșurilor la panoul advers prin Toropu, Bărăgan, Higgins și Smith, care au dus scorul la 53-30. Ultima acțiune a sfertului 2 a adus o nouă reușită de 3p, în chiar ultima secundă a sfertului. Alexandru Mitu a scuturat plasa inelului de la mare distanță, iar CSM Târgu Jiu a câștigat sfertul 2 cu 27-17 și a intrat la vestiare la +23 de puncte, scor 56-33.
La reluarea partidei, baschetbaliștii lui Giannis Damalis și-au continuat tirul la panoul advers. Luca Cârstea și Khydarius Smith au marcat de sub panou, în timp ce Alexandru Berca și Kaleb Higgins au punctat de la mare distanță, pentru 68-37. Modibo Diaby și Alexandru Mitu au închis sfertul 3 la 24-8, iar la general, tabela arăta 80-43. Alexandru Mitu, Andrei Bărăgan și Adrian Vaida au marcat în debutul sfertului 4, pentru 88-47. După o reușită a sibienilor, Modibo Diaby a animat atmosfera în Sala Sporturilor cu două coșuri de 3 puncte la rând, pentru 94-49. Andrei Bărăgan a oferit lovitura serii, cu o aruncare de 3 puncte de la o distanță considerabilă. Trimis în teren, Alexandru Vaida și-a trecut numele pe lista marcatorilor, după două libere. Alexandru Mitu a marcat și el de la libere și CSM Târgu Jiu a depășit borna de 100 de puncte marcate în acest meci, scor 101-54. Intrat pe final de meci, Octavian Badea Miss a închis tabela cu o aruncare de 3 puncte, reușită aplaudată de suporterii gorjeni și de colegii de pe bancă. Și sfertul 4 a revenit gorjenilor, scor 24-12, iar la general s-a terminat 104-55, pentru al 9-lea succes stagional înregistrat de CSM Târgu Jiu, spre mulțimirea antrenorului Giannis Damalis.
SPORT
Gorjean pe podium la Cupa României de Karate IKU 2026
Vizualizări 251
Curelea Ion Adrian, sportiv legitimat la CS Budo Kan Karate Târgu Jiu, a obținut locul al III-lea la Cupa României de Karate IKU 2026, competiție desfășurată la Giroc, în județul Timiș.
Sportivul gorjean a concurat în proba de Kumite, categoria +80 kg, reușind să urce pe podium și să câștige medalia de bronz.
Curelea Ion Adrian este pregătit de sensei Zbora Ștefan, căruia îi atribuie un rol important în evoluția sa sportivă, prin antrenamente, disciplină și îndrumare.
Rezultatul obținut la competiția din Timiș reprezintă o nouă performanță pentru sportivul din Gorj și pentru CS Budo Kan Karate Târgu Jiu, Adrian declarând că va continua pregătirea pentru rezultate și mai bune la viitoarele competiții.
SPORT
CSM Târgu Jiu, remiză pe teren propriu cu CS Drobeta Turnu Severin
Vizualizări 574
CSM Târgu Jiu a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată vineri, 18 septembrie, pe teren propriu, împotriva formației CS Drobeta Turnu Severin. Meciul a contat pentru etapa a 4-a din Seria a 6-a a Ligii 3.
Prima repriză s-a încheiat fără goluri, scor 0-0. Oaspeții au deschis scorul în minutul 49, prin Cătălin Tronea.Gorjenii au restabilit egalitatea în minutul 70, când Denis Bucur a înscris pentru CSM Târgu Jiu.
Partida s-a încheiat cu scorul de 1-1, cele două echipe împărțindu-și punctele.

