EVENIMENTE
Control judiciar pentru cei 3 tineri din Telești, cercetați pentrun furt calificat
Vizualizări 681
La data de 12 iunie a.c., cei 3 tineri de 16 și 17 ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat au fost prezentați Judecătoriei Târgu-Jiu, față de aceștia fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Reamintim că în seara de 10 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați de către un bărbat, de 44 de ani, din comuna Bălești, sat Tălpășești, despre faptul că în noaptea de 9 spre 10 iunie a.c., persoane necunoscute ar fi sustras un acumulator auto care îi aparținea, de pe un utilaj agricol (tractor), fiind creat un prejudiciu total de 1.000 de lei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În continuarea cercetărilor, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu și Postului de Poliție Bălești au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară la adresele a trei persoane bănuite de săvârșirea faptei, procedând la depistarea acestora în identitatea a 3 tineri, din care, doi de 16 și 17 ani, din satul Telești și unul de 16 ani, din orașul Baia de Aramă (care locuiește fără forme legale în satul Telești).
EVENIMENTE
Doi tineri din Timișoara, reținuți pentru trafic de canabis
Vizualizări 304
Doi bărbați de 24 de ani, din Timișoara, au fost reținuți de procurorii DIICOT Gorj, într-un dosar privind traficul de droguri de risc și deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu.
Potrivit anchetatorilor, unul dintre cei doi ar fi vândut canabis, în perioada 2021–octombrie 2026, inclusiv în cadrul unor evenimente private la care participa ca barman sau ospătar. Cel de-al doilea ar fi comercializat canabis în cursul anului 2026, cu prețuri cuprinse între 35 și 50 de lei pentru un gram.
Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant în timp ce ar fi vândut o cantitate de canabis. În urma a două percheziții domiciliare efectuate la Timișoara, polițiștii au ridicat aproximativ 250 de grame de canabis, substanță cristalină, cântare de precizie, grindere, bani în lei, euro și lire, precum și alte mijloace de probă.
Cei doi au fost reținuți pe 2 octombrie, iar procurorii au solicitat Tribunalului Gorj arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.
EVENIMENTE
Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise
Vizualizări 530
Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.
