Connect with us

ACTUALITATE

Controale masive la balastierele ilegale din patru județe

Postat acum

on

Vizualizări 344

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a anunțat rezultatele unor controale ample desfășurate în perioada 1 septembrie – 12 decembrie, care au vizat exploatările de agregate minerale din județele Dolj, Vâlcea, Olt și Argeș. Acțiunile au fost realizate de Garda Națională de Mediu și s-au soldat cu 71 de sancțiuni contravenționale, suspendări de activitate și amenzi totale ce depășesc 1,74 milioane de lei.

Potrivit MMAP, verificările au scos la iveală numeroase exploatări ilegale sau desfășurate în afara perimetrelor autorizate, dar și încălcări grave ale legislației de mediu și de gospodărire a apelor. În unele cazuri, autoritățile au dispus desființarea lucrărilor neautorizate și au sesizat organele de cercetare penală.

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a subliniat gravitatea situației, arătând că impactul exploatărilor ilegale depășește sfera mediului și afectează direct siguranța și viața comunităților locale. „În spatele acestor cifre sunt povești dramatice: pierderi de vieți omenești, comunități rămase fără acces la apă, zone mult mai vulnerabile la inundații și infrastructură distrusă. Nu putem tolera astfel de practici”, a declarat ministra.

Amenzi și sancțiuni pe județe

În județul Argeș au fost efectuate 22 de controale, aplicându-se amenzi în valoare totală de 270.000 de lei, fiind dispuse două suspendări de activitate, desființarea unor lucrări și o sesizare penală.

În Dolj, cele 10 controale realizate au dus la amenzi de 380.000 de lei.

În Vâlcea, 26 de controale au generat sancțiuni de 662.500 de lei, o suspendare de activitate și desființarea lucrărilor neautorizate.

În județul Olt, în urma a 15 controale, au fost aplicate amenzi de 427.500 de lei, alături de suspendări de activitate și măsuri de desființare a unor lucrări ilegale.

Publicitate

ACTUALITATE

Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Vizualizări 479

Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.

Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism

Postat acum

on

De către

Vizualizări 253

Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.

Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.

Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress