ACTUALITATE
Controale ITM Gorj, la firmele din județ
Vizualizări 796
Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat în perioada 15-19 aprilie 2024 un număr de 47 controale care au vizat atât domeniul relațiilor de muncă, cât și domeniul securității și sănătății în muncă. Au fost aplicate 30 sancțiuni contravenționale în valoare de 176.000 lei. Pentru neconformitățile constatate în urma controalelor, inspectorii de muncă au dispus 152 măsuri obligatorii în vederea intrării în legalitate.
Pe parcursul anului 2024, Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj derulează „Campania naţională de supraveghere a pieţei produselor industriale din domeniul de competenţă al Inspecţiei Muncii”, conform Programului sectorial pentru anul 2024, coordonat de către Comisia Europeană.
Inspectorii de muncă urmăresc, în cadrul campaniei, verificarea implementării de către producători, importatori şi distribuitori a prevederilor actelor normative, sesiuni de informare și conștientizare producători, importatori și distribuitori cu privire la importanța respectării cerințelor privind introducerea și punerea la dispoziție pe piață a produselor industriale, aflate în domeniul de competență al Inspecției Muncii. Acţiunile de îndrumare şi control se adresează producătorilor, importatorilor şi distribuitorilor, inclusiv site-urilor de vânzări on-line şi se derulează în trimestrele I-IV din anul 2024.
Urmărind realizarea obiectivelor cuprinse în campanie, în primul trimestru al anului 2024, inspectorii de muncă au efectuat un număr de 18 controale la agenții economici care comercializează produse din categoria echipamentelor de muncă folosite în agricultură și silvicultură (motocoase, tocătoare resturi vegetale, motofierăstraie etc.), fiind verificată conformitatea a 55 de produse. În urma verificărilor, nu au fost depistate neconformități.
Acțiunile de verificare vor continua pe tot parcursul anului, asigurându-se astfel monitorizarea continuă a produselor introduse și puse la dispoziție pe piață, astfel încât acestea să respecte prevederile legislației în materie.
Romanescu George Octavian, Inspector-Șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj: „Atragem atenția asupra faptului că, potrivit dispozițiilor Hotărârii Guvernului numărul 300/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate pentru șantierele temporare sau mobile, cu modificările și completările ulterioare, coordonarea în materie de securitate și sănătate trebuie să fie organizată atât în fază de studiu, conceptie și elaborare a proiectului, cât și pe perioada executarii lucrărilor (articolul 5), iar desemnarea coordonatorului în materie de securitate și sănătate pe durata elaborarii proiectului lucrării trebuie să se facă înainte de începerea fazei de elaborare a proiectului lucrării (articolul 53). Nerespectarea dispozițiilor sus-menționate atrage sancționarea cu amendă contravențională de la 4000 la 8000 lei, potrivit articolului 70 din actul normativ menționat.”
ACTUALITATE
Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu
Vizualizări 567
Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.
Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

ACTUALITATE
Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism
Vizualizări 266
Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.
Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.
Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.
