ACTUALITATE
Construcțiile agricole, printre care și Solariile vor fi impozitate din 2026
Vizualizări 913
Parlamentul României a adoptat noile modificări ale Codului Fiscal, care schimbă semnificativ modul de impozitare a proprietăților agricole. Printre principalele noutăți se numără includerea mai multor tipuri de construcții agricole în categoria imobilelor impozabile, chiar dacă acestea sunt utilizate exclusiv în scopuri agricole.
Astfel, solariile, răsadnițele, serele, silozurile, precum și depozitele pentru cereale vor fi taxate începând cu 1 ianuarie 2026. Până acum, aceste tipuri de construcții erau scutite de la plata impozitului pe clădiri.
Conform noilor reglementări, valoarea impozabilă va varia în funcție de localitate, zonă și suprafața construcției. Totuși, autoritățile anunță că impozitele aplicate acestor imobile vor fi aproximativ la jumătate din cota folosită pentru clădirile cu destinație economică obișnuită.
Noile reguli urmează să fie detaliate în normele metodologice, ce vor fi publicate în perioada următoare.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 862
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

ACTUALITATE
Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală
Vizualizări 1.111
Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..


Screenshot
