Connect with us

ACTUALITATE

Ce spune ISU Gorj despre incendiul de la cimitirul din Căpreni. Presa a acuzat pompierii că nu au vrut să intervină

Postat acum

on

Vizualizări 632

Acuzați de presa locală că nu au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la cimitirul din satul Bulbuceni, comuna Căpreni, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj au transmis un punct de vedere oficial despre intervenția respectivă.

„Primul apel care semnala un incendiu de vegetație produs pe raza comunei Căpreni a fost preluat de către dispeceratul integrat ISU Gorj-SAJ Gorj în jurul orei 14:00.
Apelul a fost inițiat de către o doamnă care nu se afla la fața locului, dar care susținea că îi sunt transmise imagini de la fața locului de către altcineva care refuză să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
Imediat, la fața locului a fost direcționat un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Hurezani cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.
Incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 100 de hectare la vegetăție uscată și mărăciniș și se propagase la un cimitir aflat în imediata apropiere.
Forțele de intervenție au fost suplimentate cu încă o autospecială de lucru cu apă și spumă din cadrul Gărzii de Intervenție Hurezani.
Incendiul a fost localizat în limitele găsite de către colegii noștri și lichidat după aproximativ 4 ore și jumătate.

Ulterior, aceeași doamnă, a revenit cu un apel prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgență 112 prin care i-a adus amenințări colegului nostru din dispecerat menționând faptul că “nu ești bătut în cuie acolo” și că “o să sun eu mai sus” cu toate că echipajele noastre de intervenție se aflau la fața locului și depuneau eforturi pentru limitarea efectelor situației de urgență.

În jurul orei 18:00 comunicatorul ISU Gorj a fost apelat telefonic de către un reprezentant mass-media care semnala faptul că se află la fața locului și că, deși mama dumnealui a apelat numărul unic pentru apeluri de urgență 112 pompierii ai refuzat să intervină.
Domnului i s-a comunicat faptul că sunt mai multe situații de urgență generate de incendiile de vegetație uscată și că după documentarea situației operative o să-i comunice domnului ultimele date!
După aproximativ 3 minute domnului i s-a comunicat că este un incendiu de proporții în satul Bulbuceni, că se intervine și că un echipaj va fi direcționat în zona în care se afla dumnealui.
Articolul apărut în mediul on-line distorsionează vădit situația reală și lezează eforturile pe care colegii noștri le-au depus în ultimele zile pentru stingerea a peste 60 de incendii de vegetație uscată, mărăciniș și fond forestier.
Subliniem faptul că instituția noastră răspunde cu promptitudine tuturor solicitărilor primite pentru gestionarea situațiilor de urgență, iar echipajele noastre depun eforturi pentru a interveni în cel mai scurt timp și în mod profesionist pentru limitarea efectelor situatiilor de urgență care se produc la nivelul județului Gorj!”, a transmis ISU Gorj.

Publicitate

ACTUALITATE

Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Vizualizări 281

Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.

Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism

Postat acum

on

De către

Vizualizări 202

Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.

Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.

Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress