Poluarea cu fecale de la Cojani, prezentată de gorjexpress.ro, a pus la treabă Gardă de Mediu Gorj ce s-a prezentat, ieri, la fața locului. Reprezentanții Gărzii...
Ciobilă Constantin, în vârstă de 33 de ani, în timp ce făcea, în această seară, manevre cu privire la descărcarea cărbunelui în rampa din curtea UATAA...
O sentință a Tribunalului Gorj pronunțată luni de instanța de fond în dosarul candidatului la concursul de director al CSM Târgu-Jiu, Dan Marinescu, în favoarea celui...
„Ieri (luni – n.r.) a fost un Consiliu de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia destul de lung, toată ziua, şi s-a discutat raportul pe care l-am...
Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia a decis astăzi, cu unanimitate, destituirea din funcția de președinte al Directoratul CEO a lui Sorinel Boza. Același organism...
Flăcările sunt vizibile de la câțiva kilometri, iar localnicii din Scoarța cred că incendiul este de vegetație uscată, propagat intens de vânt. Localnicii susțin că focul...
La data de 20 ianuarie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova au pus în aplicare cinci mandate de percheziţie domiciliară, în localităţile Mătăsari, Văgiuleşti...
În noaptea de 17/18 ianuarie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul Constantin Brâncuși din municipiul...
La Inspectoratul Școlar Gorj a ajuns astăzi ordinul de destituire din funcție a inspectorului general Marcela Mrejeru și a celor doi inspectori adjuncți, Ion Ișfan și...
Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Gorj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au...