Festivalul „Roadele Toamnei” are loc marți în Baia de Fier. Festivalul este o iniţiativă a Liceului Tehnologic Baia De Fier și a Școlii Cernădia, cu implicarea...
Copiii dintr-o comună din Gorj care frecventează școala vor beneficia de o masă caldă. Aceștia sunt preșcolarii și școlarii din Polovragi. Astfel, începând cu luni 23.10.2023...
Gala tinerilor, un eveniment aflat la cea de-a V-a ediție, în care se vor premia tinerii merituoși ai judeţului Gorj, care s-au remarcat prin rezultate excepționale...
Elevii din clasa a VII-a C, de la Școala Gimnazială „Constantin Săvoiu”, din Târgu Jiu, au organizat o serie de evenimente sub titulatura „Bucuriile toamnei”. Copiii...
Elevii Școlii Gimnaziale „Constantin Săvoiu” din Târgu Jiu au organizat Festivalul Toamnei. Mai multe clase au participat la serbări și au decorat spațiile de învățământ și...
Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ Gorj condamnă, prin intermediul unui comunicat de presă, presiunea constantă asupra directoarei de la Școala Gimnazială Padeș de a-și înainta demisia...
La Căminul Cultural din Scoarța tinerii au ocazia sâmbătă, 21 octombrie, în intervalul orar 12:00-14:00, să descopere lumea științei cu ajutorul a peste 20 de experimente...
Luni are loc şedinţa de ocupare/repartizare conform prevederilor Metodologiei cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar în anul școlar 2023-2024, pe posturile didactice saucatedrele rămase...
Universitarii de la Facultatea de Inginerie a UCB au făcut o figură mai mult decât frumoasă la Salonul Internațional de Inventică și Antreprenoriat Inovativ – Chisinau...
Vin banii pentru mii de profesori și angajați din învățământul din Gorj. Astfel, primele de cariera didactică și cele de cariera profesională de 1.500 de lei...