DEZVĂLUIRI LOCALE
Bornă, pentru recordul național în parașutism al gorjeanului Gabriel Dan Chiriac

Asociația Națională a Parașutiștilor din România va organiza, pe data de 12 aprilie, la Aerodromul Sâmpetru din Brașov un eveniment dedicat recordului obținut de gorjeanul Gabriel Dan Chiriac, care, cu un deceniu în urmă, a făcut un salt istoric de la o altitudine de 10.435 de metri. Evenimentul se desfășoară sub titulatura “Dincolo de nori: Povestea recordului lui Gabriel Dan Chiriac”. Cu ocazia aniversării a zece ani de la realizarea acestui record se va amplasa o bornă care va marca acest moment de referință din parașutismul românesc.
Gabriel Dan Chiriac va fi prezent la acest eveniment și le va vorbi celor prezenți despre recordul realizat în urmă cu zece ani.
Instructorul de paraşutism Gabriel Dan Chiriac, preşedintele Clubului Montan „White Wolf” de la Baia de Fier, a promis și a și stabilit un nou record la paraşutism, în 2015. El s-a lansat de la 10.400 de metri, chiar în ziua de Paşte a acelui an Astfel, Chiriac a reuşit să doboare recordul generalului Baştan, înregistrat în anul 1970.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Mașina Robertei Crintea, surprinsă în ipostaze ilegale!

Participanții la trafic au semnalat, în urmă cu scurt timp, că un autoturism a făcut mai multe manevre ilegale în trafic, depășind pe linie continuă o coloană de mașini. Autoturismul în cauză i-ar aparține cunoscutei interprete de muzică populară Roberta Crintea, dar nu se cunoaște dacă chiar acesta era la volan.
Cert este că șoferul riscă sancțiuni drastice și chiar suspendarea carnetului de conducere.
Sancțiunile pentru depășirea pe linia continuă sunt de altfel severe. În 2025, șoferii care încalcă această regulă riscă suspendarea permisului pentru 60 de zile. În plus, amenda pentru această abatere variază între 990 și 1.320 de lei. Respectarea regulilor de depășire este vitală pentru prevenirea accidentelor.
Participanții la trafic au filmat aceste încălcării ale legislației rutiere și au făcut publice aceste imagini pe rețelele de socializare cu acest mesaj:
“Când ești prost de mic, mare doar te joci. Sper să vadă cineva asta! Coada de mulți kilometri dar el depășește pe linie continua și pe trecere de pietoni, blocând traficul din sens opus, Poliția Română!”.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Percheziții fără rețineri, la trei cabinete și trei locuințe din Târgu Jiu

IPJ Gorj a confirmat perchezițiile făcute la Târgu Jiu, de Sfântul Gheorghe, fiind vizate locuințele și cabinetele de la stat și privat ale unor medici din SJU Târgu Jiu.
În cursul lunii februarie a.c., polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale Gorj s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu și fals intelectual. Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit că în luna ianuarie a anului 2025, ar fi fost constituită o comisie medicală, în vederea întocmirii unui raport de expertiză psihiatrică, ocazie cu care ar fi consemnat date ce nu ar fi corespunzătoare cu realitatea, cu scopul de a fi folosit de o terță persoană în interese proprii.
La data de 23 aprilie 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au efectuat două percheziții la cabinete de specialitate din cadrul unui spital din Târgu Jiu, o percheziție la un cabinet privat cu specific medical și alte 3 percheziții la domiciile persoanelor bănuite de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual și instigare la abuz în serviciu și fals intelectual.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat documente și înscrisuri de interes pentru cauză. Cercetările sunt continuate de polițiști.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Casca și o motocicletă în miniatură, pe mormântul lui Paul Gabriel Melinte!

Paul Gabriel Melinte, motociclistul implicat în luna octombrie în accidentul de pe strada Victoria din Târgu Jiu, nu a fost uitat de familie și de prieteni.
În noaptea de înviere, în locul in care acesta este înhumat, în cimitirul din Copacioasa, au fost aprinse lumânări dar și într-o cutie de sticlă au fost așezate pe mormântul acestuia casca sa de motociclist și o motocicletă în miniatură.
Paul Melinte a decedat pe patul de spital. ”Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, s-a stabilit faptul că, în timp ce un localnic de 71 de ani, conducea un autoturism, pe strada Victoria, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei motociclete condusă de un tânăr de 18 ani, din comuna Scoarța, care circula dinspre centrul municipiului către localitatea Romanești, fiind acroșat de către acesta. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a tânărului de 18 ani și rănirea ușoară a conducătorului auto”, a transmis, atunci, IPJ Gorj.
.