Connect with us

CULTURĂ-MEDIA

Bani de la Guvern, la cererea Ministerului Dezvoltării, pentru teatrul din Târgu Jiu

Postat acum

on

Vizualizări 828

Guvernul a decis, la propunerea Ministerului Dezvoltării, alocarea sumei de 244.081.025,69 de lei pentru 73 de teatre, opere, filarmonici şi un ateneu din 47 de localităţi, care funcţionează în subordinea autorităţilor locale din 34 de judeţe. Printre instituțiile din lista de află și Teatrul Dramatic Elvira Godeanu din Târgu Jiu. 

„Prin această măsură, venim în sprijinul unităţilor administrativ-teritoriale pentru care dezvoltarea infrastructurii culturale este foarte importantă, dar care nu au capacitatea financiară de a susţine toate cheltuielile legate de asigurarea funcţionării şi de continuarea investiţiilor”, a precizat vineri ministrul Cseke Attila, potrivit unui comunicat de presă.

Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit încasat până la data de 30 mai 2026, pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale solicitante din judeţele: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea.

Fondurile au fost repartizate conform solicitărilor transmise către Ministerul Dezvoltării, până la 5 iunie 2026, de către unităţile administrativ-teritoriale în subordinea cărora funcţionează instituţii publice de spectacole.

Repartizarea sumelor pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale din judeţe, respectiv teatre, opere şi filarmonici poate fi accesată pe pagina MDLPA.

Publicitate

CULTURĂ-MEDIA

Expoziție de gravură europeană, cu lucrări din cinci secole, la Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Vizualizări 555

Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu găzduiește, începând de vineri, 16 octombrie, expoziția „Gravura europeană peste veacuri”, un eveniment cultural care aduce în fața publicului lucrări reprezentative pentru istoria artei europene, din secolele XV–XIX.

Vernisajul va avea loc de la ora 14:00, în Aula Magna a universității, situată pe strada Tineretului nr. 4. Expoziția este organizată în parteneriat cu Societatea Civilă de Avocați „Șerban & Asociații” și reunește lucrări din colecția avocatului și colecționarului George Șerban, care cuprinde peste 450 de gravuri europene. Vizitatorii vor putea descoperi creații semnate de artiști precum Francisco de Goya, Giovanni Battista Piranesi, Hendrick Goltzius, Johannes Wierix și Giovanni Volpato, dar și gravuri inspirate de operele unor mari maeștri ai picturii și sculpturii europene, printre care Leonardo da Vinci, Michelangelo, Rafael, Rembrandt, Rubens și Tizian.
Evenimentul este organizat sub egida Anului Brâncuși 2026, când se împlinesc 150 de ani de la nașterea marelui sculptor, și își propune să apropie publicul de patrimoniul artistic european și de evoluția gravurii de-a lungul secolelor.

Expoziția va putea fi vizitată până la 16 decembrie 2026, iar accesul publicului este gratuit.

Continuă să citeşti

CULTURĂ-MEDIA

Daria Elena Cojocaru a câștigat Trofeul Concursului „Sus, sus, sus, la Moți, la munte”

Postat acum

on

De către

Vizualizări 892

O nouă performanță pentru tânăra interpretă Daria Elena Cojocaru, cursantă a Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu. Aceasta a obținut Trofeul Concursului „Sus, sus, sus, la Moți, la munte”, desfășurat la Câmpeni.

Distincția se adaugă rezultatelor obținute de Daria în cadrul concursurilor de interpretare și vine în urma pregătirii sale în domeniul cântecului popular românesc. Tânăra este coordonată de profesoara Sofia Pleșu Munteanu, iar corepetitor este Vali Zorzon.
Reprezentanții Școlii Populare de Arte „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au transmis felicitări tinerei interprete, coordonatorilor și familiei pentru susținerea oferită.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress