COMUNITATE
Astăzi, la Târgu-Jiu se donează sânge
Vizualizări 468
Pe parcursul lunii noiembrie a acestui an, Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România (ASCOR) desfășoară campania națională de donare de sânge ,,UNIȚI PENTRU VIAȚĂ”, o inițiativă menită șă îi încurajeze pe tineri și nu numai să privească mai mult către persoanele aflate în suferință, prin organizarea unei activități de donare de sânge.
Campania a ajuns deja la cea de a opta ediție și grație ei se dorește reamintirea faptului că printr-un gest de doar câteva minute se poate face o diferență majoră în viața pacienților care au o nevoie urgentă de sânge. În acest an, Campania UNIȚI PENTRU VIAȚĂ se desfășoară în municipiul București și în filialele ASCOR din țara noastră, precum și în orașul Chișinău.
La nivelul județului Gorj Campania națională de donare de sânge va avea loc luni, 25 noiembrie 2024, începând cu ora 9.00, când la Centrul de Transfuzie Sanguină situat pe strada 22 Decembrie 1989/ 8 Mai) din municipiul Târgu Jiu toți cei care vor să sprijine pe semenii lor aflați în pericol pot veni pentru a dona sânge. O activitate similară s-a desfășurat și în orașul Craiova în zilele de 13-14 noiembrie a.c. unde mai mulți tineri și nu numai au răspuns apelului lansat de Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România pentru donarea de sânge.
ACTUALITATE
Sărbătoare la Telești! Târg de Sfânta Parascheva și artiști îndrăgiți la Hora Satului
Vizualizări 267
Comuna Telești se pregătește pentru zile de sărbătoare, cu tradiții, muzică populară și voie bună. Primăria Telești, condusă de primarul Romulus Bâldea, și Consiliul Local organizează la Șomănești Târgul anual „Sfânta Parascheva” și Hora Satului, două evenimente dedicate comunității și tuturor celor care vor să se bucure de sărbătorile de toamnă.
Pe 10 și 11 octombrie, Târgul anual „Sfânta Parascheva” îi așteaptă pe vizitatori în satul Șomănești, la biserică. Programul anunțat include o prezentare de cabaline, iar întâlnirea va fi un prilej pentru localnici și oaspeți să petreacă timp împreună, în atmosfera târgului de toamnă.
„Vă așteptăm cu drag la joc și voie bună!” este invitația transmisă de organizatori.
Sărbătoarea continuă pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Școala Primară Șomănești, unde va avea loc „Hora Satului de Sf. Paraschiva”. Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” va aduce în fața publicului un spectacol dedicat cântecului și jocului popular.
Pe scenă vor urca Roberta Crintea, Ileana Lăceanu, Victorița Lăcătușu, Georgiana Bîrsac, Alexandra Bleaje, Adriana Soreanu, Adi Ologu și Larisa Cârlugea. Interpreții vor fi acompaniați de orchestra ansamblului, condusă de dirijorul Florin Chirițoiu.
Spectacolul va fi prezentat de Codruța Florescu, iar direcția artistică este asigurată de Claudia Torop.
Primarul Romulus Bâldea și administrația locală îi așteaptă pe locuitorii comunei și pe cei din împrejurimi la evenimentele de la Șomănești. Târgul din 10–11 octombrie și Hora Satului din 14 octombrie aduc împreună tradiția și bucuria revederii, într-o sărbătoare deschisă tuturor generațiilor.

COMUNITATE
50 de ani de la absolvire, marcați la Liceul Tehnologic Bâlteni
Vizualizări 241
Absolvenții Liceului Tehnologic Bâlteni s-au întors, după 50 de ani, în locul în care și-au petrecut anii de liceu. Revederea a fost una emoționantă, plină de amintiri și povești din perioada în care au fost colegi.
Foștii elevi au avut ocazia să se întâlnească din nou, să își amintească de anii de școală și să revadă locurile în care s-au format. Pentru reprezentanții liceului, întâlnirea a fost și un prilej de a păstra legătura dintre generațiile de absolvenți și instituția în care au învățat.
La cinci decenii de la absolvire, foștii elevi au revenit la Liceul Tehnologic Bâlteni pentru o întâlnire cu trecutul, colegii și amintirile care au rămas vii de-a lungul anilor.
