SPORT
Astăzi de la ora 18.00: CSM Târgu Jiu – Minerul Motru
Vizualizări 595
CSM Târgu Jiu va juca astăzi, 24 mai, pe teren propriu, cu Minerul Motru. Partida va începe la ora 18.00 și contează pentru etapa a 32-a din Liga a 4 Gorj.
Intrarea este liberă la meci. ”Se anunță o partidă interesantă, dar noi trebuie să ne continuăm pregătirea pentru că ne așteaptă un baraj foarte greu. Așteptăm suporterii în număr cât mai mare la acest meci”, a precizat, antrenorul Mario Găman.
După calificarea în finala Cupei României, faza județeană, CSM Târgu Jiu revine pe teren propriu, pentru partida din etapa a 32-a, chiar împotriva echipei cu care va disputa finala cupei, Minerul Motru. Până la finala de pe 14 iunie, CSM Târgu Jiu și Minerul Motru se confruntă în campionat, acolo unde echipa lui Mario Găman domină autoritar întrecerea, cu punctaj maxim după 31 de victorii consecutive, în timp ce echipa din Motru este pe locul 10, cu 43 de puncte. În tur, la Motru, CSM Târgu Jiu s-a impus cu 3-0, cu un gol marcat de Marian Habet și o dublă semnată de golgheterul Ligii a 4-a, Bebeto Lupuleț.
SPORT
Gorjean pe podium la Cupa României de Karate IKU 2026
Vizualizări 251
Curelea Ion Adrian, sportiv legitimat la CS Budo Kan Karate Târgu Jiu, a obținut locul al III-lea la Cupa României de Karate IKU 2026, competiție desfășurată la Giroc, în județul Timiș.
Sportivul gorjean a concurat în proba de Kumite, categoria +80 kg, reușind să urce pe podium și să câștige medalia de bronz.
Curelea Ion Adrian este pregătit de sensei Zbora Ștefan, căruia îi atribuie un rol important în evoluția sa sportivă, prin antrenamente, disciplină și îndrumare.
Rezultatul obținut la competiția din Timiș reprezintă o nouă performanță pentru sportivul din Gorj și pentru CS Budo Kan Karate Târgu Jiu, Adrian declarând că va continua pregătirea pentru rezultate și mai bune la viitoarele competiții.
SPORT
CSM Târgu Jiu, remiză pe teren propriu cu CS Drobeta Turnu Severin
Vizualizări 574
CSM Târgu Jiu a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată vineri, 18 septembrie, pe teren propriu, împotriva formației CS Drobeta Turnu Severin. Meciul a contat pentru etapa a 4-a din Seria a 6-a a Ligii 3.
Prima repriză s-a încheiat fără goluri, scor 0-0. Oaspeții au deschis scorul în minutul 49, prin Cătălin Tronea.Gorjenii au restabilit egalitatea în minutul 70, când Denis Bucur a înscris pentru CSM Târgu Jiu.
Partida s-a încheiat cu scorul de 1-1, cele două echipe împărțindu-și punctele.

