CULTURĂ-MEDIA
Astăzi, a doua seară de film, în cadrul Festivalului Brâncuși Nocturn
Vizualizări 560
Prima seară de film, în Parcul Coloanei fără Sfârșit din Târgu Jiu, a avut loc ieri, o dată cu debutul noii ediții a Brâncuși Nocturn!

Festivalul Brâncuşi Nocturn aduce astfel în Parcul Coloanei fără Sfârşit producţii cinematografice despre patru protagonişti ai artei – Constantin Brâncuşi, Auguste Rodin, Isamu Noguchi şi Caravaggio – într-un program care merge de la istoria sculpturii moderne până la mecanismele actuale ale pieţei internaţionale de artă. „Cea de-a cincea ediţie este pregătită special pentru a celebra 150 de ani de la naşterea artistului şi este eveniment asociat Programului Brâncuşi 150 iniţiat de Primăria Târgu Jiu”, a transmis Asociaţia Docuart.
90% dintre filme sunt proiectate în premieră în România. Intrarea este liberă şi toate filmele sunt subtitrate în limba română.
“Când am ales filmele, m-am gândit la un fir care leagă trei generaţii: Brâncuşi s-a format în atelierul lui Rodin, dar s-a definit rupându-se de el. Douăzeci de ani mai târziu, la Paris, Noguchi tăia piatră alături de Brâncuşi şi ducea mai departe altceva decât primise. Ediţia aceasta de Brâncuşi Nocturn e construită în jurul acestui gest dublu: o moştenire asumată şi una refuzată. Iar dacă ducem firul până astăzi, ajungem la întrebarea care traversează întregul program: cine deţine, până la urmă, o creaţie?”, precizează directoarea festivalului Brâncuşi Nocturn, Daniela Apostol. Ediția a cincea Brâncuşi Nocturn a început la Bucureşti, pe 30 iunie, la CINETic, în parteneriat cu UNATC „I.L. Caragiale”. După cele patru seri de la Târgu Jiu, ediţia se încheie tot la Bucureşti, între 26 şi 29 august, cu o nouă serie de proiecţii, discuţii şi întâlniri. Brâncuşi Nocturn este realizat în cadrul Brâncuşi 150 şi este organizat de Asociaţia Docuart, cu sprijinul Primăriei Municipiului Târgu Jiu şi al Centrului de Cercetare, Documentare şi Promovare „Constantin Brâncuşi”. Proiectul cultural este cofinanţat de Ministerul Culturii.
CULTURĂ-MEDIA
Gala Premiilor Festivalului „Ion Cănăvoiu”, în această seară la Târgu Jiu
Vizualizări 353
Festivalul Internațional de Creație Umoristică „Ion Cănăvoiu”, ajuns la ediția a XXXIV-a, continuă în această seară cu unul dintre cele mai importante momente ale evenimentului: Gala Premiilor și spectacolul extraordinar de umor.
Evenimentul va avea loc de la ora 17:30, la Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, iar intrarea este liberă. Publicul va putea urmări momente de epigramă, umor și muzică live, susținute de Bianca Constantinescu și Maria Isabela Stăncioi.
Unul dintre momentele serii va fi spectacolul „Bratu cu chitara”, în cadrul căruia vor urca pe scenă Mihai Lungescu și Daniel Bratu. Organizatorii îi invită pe târgujieni să participe la eveniment și să se bucure de o seară dedicată umorului și muzicii.
CULTURĂ-MEDIA
“Duelul Titanilor”, concert Lyra Gorjului în amfiteatrul UCB
Vizualizări 317
Amfiteatrul Universității „Constantin Brâncuși“ din Târgu Jiu va găzdui astăzi, de la ora 19.30, concertul special intitulat „Duelul Titanilor”, parte dintr-o serie de șase concerte brandenburgice ce vor fi prezentate de orchestra de cameră „Lyra Gorjului”, succesiv, în stagiunile următoare.
În program, Suita a II-a în si minor pentru orchestră și flaut, BWV 1067 de Johann Sebastian Bach, Concertul Branderburgic nr. 5 în re major, BWV 1050, de același autor și Divertimento în re major, KV 136, de Wolfgang Amadeus Mozart.
După cum a anunțat Florin Berculescu, profesor de muzică, pianist şi dirijor al Orchestrei de cameră „Lyra Gorjului“, concertul este realizat cu participarea a șapte instrumentiști din care cinci sunt de la Orchestra Națională Radio București, un altul este prim-violoncelistul la orchestra din Magdeburg -Germania, iar solist este chiar Florin Berculescu.
