SĂNĂTATE
Anchetă internă la SJU Târgu Jiu în cazul fetiței suspecte de meningo-encefalită
Vizualizări 1.378
La Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu a fost constituită, în data de 13 ianuarie 2026, o comisie de anchetă internă în cazul fetiței suspecte de meningo-encefalită acută, transferată ulterior la Institutul „Matei Balș” din București.
Medicul pediatru Bianca Stan, care a gestionat cazul, a precizat că rolul său a fost de primire și coordonare a pacientei, nu de tratament, afecțiunea necesitând îngrijiri de terapie intensivă. Aceasta a subliniat că fetița nu prezenta simptome de meningită la prima prezentare, pe 8 ianuarie, iar recomandarea de internare a fost făcută ulterior, pe 12 ianuarie.
„Pe 12.01.2026, fetița prezenta o afecțiune gravă, denumită meningită, însă această afecțiune nu era prezentă de la început, pe 08.01.2026, când s-a prezentat cu stare febrilă și dureri abdominale, căci nu poți sta acasă cu meningită, vreme de patru zile, deoarece aceasta este o afecțiune rapid progresivă. Din anamneză am aflat că fetiței i s-a făcut tratament injectabil la domiciliu timp de două zile. Acest tratament presupune riscuri, căci orice bacterie poate ajunge în circulația sangvină pe aceea cale, dacă nu se face tratamentul în condițiile necesare, iar din sânge, bineînțeles că poate ajunge oriunde în corp, inclusiv la creier. Așadar, fetița nu a prezentat simptomele unei meningite de la început, acesta a fost și motivul pentru care pe 08.01.2026 nu s-a recomandat internarea.
În schimb, pe 12.01.2026, pe garda colegei mele, s-a recomandat verbal internarea, însă mama nu a mai revenit cu fetița din UPU la Pediatrie.
Oxigenul este o altă situație înțeleasă și prezentată greșit. A existat în permanență oxigen, nu au fost probleme din acest punct de vedere. Fetița a făcut o convulsie, după convulsie personalul medical a început manevrele de terapie intensivă. Fetița nu a făcut stop cardio-respirator, centrul ei respirator a cedat și a fost nevoie de intubare.
Am ales să spun aceste lucruri pentru că în ultima perioadă au apărut comentarii, postări la adresa medicilor, venite de la persoane fără pregătire medicală. Medicilor li se adresează zilnic zeci de pacienți, suntem aici să ajutăm pacienții, dar nu totul depinde de noi.
În ritmul acestor atacuri care nu sunt bazate pe opinii medicale, în cunoștință de cauză, în curând pacienții nu vor mai avea cui să se adreseze pentru că nu vor mai fi medici în spitale. Spitalele de urgență primesc cazurile grele care au potențial de gravitate ridicat, cazuri în permanentă evoluție medicală. Simțim de foarte multe ori că munca nu ne este recunoscută, ci doar criticată și judecată”, a transmis doctor Bianca Stan, medic specialist Pediatrie, Secția Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.
Medicul respinge informațiile apărute în spațiul public privind lipsa oxigenului și a precizat că pacienta nu a suferit un stop cardio-respirator, ci a necesitat intubare după o convulsie.
Conducerea unității medicale a anunțat că ancheta internă va stabili circumstanțele exacte ale cazului.
SĂNĂTATE
O nouă ediție a „Școlii Mamei”, organizată la SJU Târgu Jiu
Vizualizări 883
Secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, în parteneriat cu Sun Wave Pharma, a organizat miercuri, 30 septembrie 2026, o nouă ediție a evenimentului „Școala Mamei”, dedicat sprijinirii și informării viitoarelor mămici.
Șase medici ai Secției de Obstetrică-Ginecologie au discutat cu femeile însărcinate despre infrastructura și dotările secției, investițiile realizate în ultima perioadă, circuitele medicale, aparatura disponibilă și echipa de specialiști. În cadrul întâlnirii, medicii au prezentat avantajele și dezavantajele nașterii naturale și ale nașterii prin cezariană și au oferit informații despre sănătatea mamei în timpul sarcinii, prevenirea și gestionarea deficitului de fier, precum și despre utilizarea corectă a suplimentelor alimentare și pericolul automedicației.
La final, reprezentanții Sun Wave Pharma le-au oferit viitoarelor mămici produse destinate menținerii unei stări de sănătate optime.
Prin astfel de întâlniri, reprezentanții SJU Târgu Jiu urmăresc să le ofere viitoarelor mămici informații utile și să consolideze relația de încredere dintre paciente și personalul medical.

SĂNĂTATE
Doctor nou, la SJU Târgu Jiu!
Vizualizări 1.170
Încă un doctor nou, în echipa Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu! Dr.Cristina Gheorghe, medic specialist, specialitatea psihiatrie pediatrică cu o experiență clinică solidă acumulată începând din ianuarie 2019 în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București, s-a alăturat echipei Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. Medicul va activa în cadrul Centrului de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor. Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, dr. Cristina Gheorghe îmbină cunoștințele medicale avansate cu o profundă empatie, abilități excelente de comunicare și o capacitate nativă de adaptare în medii clinice complexe. Are expertiză în evaluarea psihiatrică complexă a copiilor și adolescenților, incluzând anamneza detaliată și heteroanamneza; are competență în gestionarea cazurilor acute, a comportamentelor auto-/heteroagresive, a crizelor suicidare și a episoadelor de agitație psihomotorie. Pentru a răspunde celor mai noi provocări din domeniul sănătății mintale, dr. Cristina Gheorghe și-a extins continuu competențele prin cursuri avansate de specializare, printre care amintim: intervenții motivaționale pentru adolescenții consumatori de substanțe psihoactive; evaluarea clinică și intervenții intraspitalicești bazate pe obiective pentru probleme comportamentale severe (auto-vătămare, agresivitate); terapie cognitiv-comportamentală aplicată în managementul ADHD și al tulburărilor de alimentație.
“Prin integrarea doamnei dr. Cristina Gheorghe în colectivul Centrului de Sănătate Mintală, comunitatea din Târgu-Jiu și din întreg județul Gorj beneficiază de un sprijin medical de înaltă specializare, esențial pentru echilibrul și siguranța tinerilor pacienți”, a transmis SJU Târgu Jiu.
