ACTUALITATE
Amenzi de peste 9 milioane de lei aplicate de ITM Gorj în 2025
Vizualizări 668
Inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat, pe parcursul anului 2025, un total de 1.969 de controale la angajatori din județ. Dintre acestea, 1.360 au vizat respectarea legislației în domeniul relațiilor de muncă, iar 609 au fost axate pe securitatea și sănătatea în muncă.
În urma verificărilor, ITM Gorj a aplicat amenzi contravenționale în valoare totală de 9.179.000 de lei. Din această sumă, 7.194.000 de lei au fost sancțiuni pentru nerespectarea legislației muncii, inclusiv 1.730.000 de lei pentru cazuri de muncă nedeclarată, iar 1.985.000 de lei au vizat încălcarea normelor de securitate și sănătate în muncă. De asemenea, inspectorii au dispus 3.559 de măsuri obligatorii pentru intrarea în legalitate, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în cel al securității și sănătății în muncă. Acțiunile de control au urmărit prevenirea încălcării legislației, soluționarea sesizărilor și reclamațiilor, derularea campaniilor naționale și cercetarea accidentelor de muncă.
Inspectorul-șef al ITM Gorj, George Octavian Romanescu atrage atenția asupra înăspririi cadrului sancționator, începând cu 18 decembrie 2025, când au intrat în vigoare modificări legislative importante privind sancționarea muncii nedeclarate. „Primirea la muncă a persoanelor fără contract individual de muncă se sancționează cu 40.000 lei pentru fiecare persoană identificată, angajatorii riscând amenzi până la valoarea de 1.000.000 lei”, a transmis Romanescu.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 615
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

ACTUALITATE
Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală
Vizualizări 771
Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..


Screenshot
