ACTUALITATE
Amendat, pentru transportul unor bovine cu un mijloc de transport neautorizat

Vizualizări
În perioada 03-41.02.3025, inspectorii D.S.V.S.A. Gorj au efectuat controale și verificări în obiective supuse controlului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor situate în Alimpești, Aninoasa, Baia de Fier, Bengești-Ciocadia, Bumbești–Jiu, Câlnic, Căpreni,Dănești, Drăguțești, Jupânești, Motru, Novaci, Polovragi, Prigoria, Roșia de Amaradia, Rovinari, Runcu, Săulești, Turcinești, Târgu-Cărbunești, Târgu-Jiu şiȚânțăreni, în domeniile alimentar și al sănătății și bunăstării animalelor.
În timpul controalelor efectuate au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, reprezentând 3 amenzi în cuantum de 23.000 lei, unor operatori şi/sau persoane fizice din Bumbești-Jiu, Câlnic şi Târgu-Jiu: 3.000 lei conducătorului unei autoutilitare, pentru transportul unor bovine cu un mijloc de transport neautorizat pentru această activitate; 10.000 lei la o brutărie, întrucât spațiul de producție și depozitare a materiei prime nu era igienizat corespunzător, tavanul din zona de producție prezenta infiltrații şi exfolieri, nu era amenajat un spațiu de depozitare a materialelor de curățenie, lipseau facilitățile de spălare şi uscare igienică a mâinilor personalului angajat, nu au fost prezentate documente de efectuare a operațiunilor DDD; 10.000 lei la un fast-food, pentru depozitarea necorespunzătoare a unor produse alimentare (băuturirăcoritoare non-alcoolice – sucuri); neprezentarea contractului DDD”, se arată într-un comunicat de presă al DSVSA Gorj.
ACTUALITATE
Turcinești: Beat criță la volan

Vizualizări
La data de 13 mai 2025, polițiști din cadrul postului de poliție Turcinești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au identificat în trafic un bărbat, de 41 de ani, din comuna Turcinești, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 664 Turcinești, fiind sub influența băuturilor alcoolice cu o concentrație de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu în vederea recoltării de probe biologice de sânge.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului.
ACTUALITATE
Mesaj RO-ALERT pentru localnicii din Bumbești Jiu

Vizualizări
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Gorj a emis o alertă azi-noapte pentru locuitorii orașului Bumbești Jiu, după ce a fost semnalată prezența unui urs în zonă.
Autoritățile fac apel la populație să rămână în locuințe, să evite deplasările inutile, să nu încerce sub nicio formă să se apropie de animal sau să-l hrănească. De asemenea, localnicii sunt sfătuiți să-și protejeze animalele din gospodărie, fără a se expune pericolului.
Echipele de intervenție sunt pe teren și monitorizează situația în timp real. ISU Gorj și jandarmii intervin pentru localizarea și îndepărtarea în siguranță a animalului sălbatic.