Connect with us

ACTUALITATE

Acțiuni comune ale polițiștilor și jandarmilor gorjeni pentru prevenirea delincvenței juvenile

Postat acum

on

Vizualizări 384

În această săptămână, polițiștii și jandarmii gorjeni desfășoară o serie de activități menite să crească gradul de siguranță în unitățile de învățământ din județ. Acțiunile vizează prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a traficului de droguri și a altor fapte antisociale care pot afecta mediul școlar.

Activitățile au debutat astăzi, în municipiul Târgu-Jiu, la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” și la Școlile Gimnaziale „Alexandru Ștefulescu” și „Constantin Săvoiu”, atât în incinta, cât și în zona adiacentă unităților de învățământ. Aproximativ 200 de elevi au participat la întâlnirile organizate, în cadrul cărora au fost transmise mesaje preventive, în contextul campaniilor educative: „Patrula prieteniei!”, „Școala ta în siguranță!”, „Alege să fii FAIR-PLAY!” și „MAI multă grijă, MAI multă siguranță!”.

Reprezentanții Jandarmeriei Gorj au subliniat importanța colaborării constante cu elevii și cadrele didactice. „Ne dorim ca prin aceste activități să construim o relație de încredere cu tinerii și să-i încurajăm să adopte un comportament responsabil, bazat pe respect și siguranță. Prezența noastră în școli are un rol preventiv, dar și educativ, contribuind la formarea unei comunități mai sigure”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Gorj.

Publicitate

ACTUALITATE

ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă

Postat acum

on

De către

Vizualizări 706

Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.

Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.

Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.

Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală

Postat acum

on

De către

Vizualizări 913

Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..

Screenshot

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress