EVENIMENTE
Accident cu două victime la Bâlteni!
Vizualizări 626
La data de 21.08.2024, în jurul orei 15:00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați prin apelul 112 de un tânăr de 29 de ani, din comuna Bâlteni, cu privire la faptul că pe raza localității a avut loc un accident rutier cu victime.
Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că un tânăr de 21 de ani, din comuna Urdari, în timp ce conducea un autoturism, din direcția Cocoreni – Rovinari, pe D.N. 66, pe raza localității Bâlteni, la efectuarea manevrei de schimbare a direcției de mers prin viraj la stânga, ar fi fost acroșat de un autotractor, condus de un tânăr de 28 de ani, din comuna Runcu, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma evenimentului rutier au suferit leziuni șoferul și o pasageră din primul autoturism, ambii fiind preluați de o ambulanță și transportați la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Totodată, cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
EVENIMENTE
Doi tineri din Timișoara, reținuți pentru trafic de canabis
Vizualizări 361
Doi bărbați de 24 de ani, din Timișoara, au fost reținuți de procurorii DIICOT Gorj, într-un dosar privind traficul de droguri de risc și deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu.
Potrivit anchetatorilor, unul dintre cei doi ar fi vândut canabis, în perioada 2021–octombrie 2026, inclusiv în cadrul unor evenimente private la care participa ca barman sau ospătar. Cel de-al doilea ar fi comercializat canabis în cursul anului 2026, cu prețuri cuprinse între 35 și 50 de lei pentru un gram.
Unul dintre suspecți a fost prins în flagrant în timp ce ar fi vândut o cantitate de canabis. În urma a două percheziții domiciliare efectuate la Timișoara, polițiștii au ridicat aproximativ 250 de grame de canabis, substanță cristalină, cântare de precizie, grindere, bani în lei, euro și lire, precum și alte mijloace de probă.
Cei doi au fost reținuți pe 2 octombrie, iar procurorii au solicitat Tribunalului Gorj arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.
EVENIMENTE
Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise
Vizualizări 669
Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.
