ȘTIRI NAȚIONALE
Catedrala Mântuirii Neamului, sfințită după 15 ani de la începerea lucrărilor
Vizualizări 429
Catedrala Națională a României, cunoscută și ca Catedrala Mântuirii Neamului, a fost sfințită duminică, 26 octombrie, în prezența Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I și a Patriarhului României Daniel. La eveniment au participat mii de credincioși, precum și oficiali de rang înalt, între care președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan. Ceremonia marchează finalizarea lucrărilor majore la interior și a picturii mozaicate, după peste 15 ani de construcție, fiind descrisă drept un moment al „desăvârșirii spirituale” a monumentului-simbol al credinței românești.
ȘTIRI NAȚIONALE
A murit după ce s-a izbit cu bicicleta electrică de un cap de pod
Vizualizări 1.523
Un bărbat de 52 de ani, din comuna Amărăști, județul Vâlcea a murit în urma unui accident produs seara trecută, pe DC 91.
Potrivit polițiștilor, acesta se deplasa cu o bicicletă electrică din direcția Amărăști către Crețeni, când ar fi pierdut controlul și a intrat într-un cap de pod. În urma impactului, bărbatul a fost proiectat în afara carosabilului, într-un jgheab cu apă, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul.
ȘTIRI NAȚIONALE
Șoferul de 24 de ani, prins după o urmărire pe DN6 avea mandat de arestare
Vizualizări 713
Un tânăr de 24 de ani a fost urmărit de polițiști pe DN6, după ce nu a oprit la semnalul oamenilor legii. Pentru oprirea autoturismului, polițiștii au folosit un dispozitiv de tip „Spike” și au executat mai multe focuri de armă, ale căror urme au fost observate pe mașină.
Polițiștii din cadrul IPJ Mehedinți au alertat colegii din Caraș-Severin, iar urmărirea s-a încheiat în apropierea Gării Băile Herculane, la kilometrul 380 al DN6. Șoferul a fost imobilizat și încătușat.
În urma verificărilor și a schimbului de date dintre cele două inspectorate de poliție, oamenii legii au stabilit că bărbatul conducea fără permis de conducere. Mai mult, pe numele său era emis un mandat de arestare preventivă, iar acesta figura în evidențe cu peste 20 de infracțiuni la regimul rutier.
Bărbatul a fost predat polițiștilor din cadrul IPJ Mehedinți, pentru continuarea procedurilor legale. Intervenția s-a încheiat fără ca alte persoane să fie rănite.




