SĂNĂTATE
Butoane de panică în toate saloanele spitalelor. Măsură obligatorie și pentru unitățile medicale din Gorj
Vizualizări 469
Spitalele din județul Gorj, la fel ca toate unitățile medicale din țară, vor fi obligate să instaleze butoane de panică în fiecare salon, după promulgarea noii legi care are scopul de a crește siguranța pacienților și a personalului medical.
Președintele României a promulgat recent legea care prevede dotarea tuturor saloanelor spitalelor din România cu butoane de panică, o măsură menită să prevină incidentele violente și să asigure intervenția rapidă a personalului de securitate în caz de urgență.
Legea se aplică și spitalelor din județul Gorj, unde managerii unităților medicale trebuie să înceapă pregătirile pentru implementarea sistemelor de alertă. Printre instituțiile vizate se numără Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, precum și spitalele din Motru, Novaci și Rovinari.
„Este o măsură absolut necesară, având în vedere situațiile de agresiune sau comportamentele imprevizibile care pot apărea în saloane. Butoanele de panică vor oferi un plus de siguranță pentru cadrele medicale și pacienți”, au transmis reprezentanți din sistemul sanitar gorjean.
Conform noii legi, butoanele vor fi conectate la un sistem intern de alarmă care va permite alertarea imediată a personalului de pază sau a echipelor de intervenție. Finanțarea proiectului urmează să fie asigurată din bugetele proprii ale spitalelor, cu posibilitatea accesării de fonduri de la Ministerul Sănătății.
SĂNĂTATE
O nouă ediție a „Școlii Mamei”, organizată la SJU Târgu Jiu
Vizualizări 900
Secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, în parteneriat cu Sun Wave Pharma, a organizat miercuri, 30 septembrie 2026, o nouă ediție a evenimentului „Școala Mamei”, dedicat sprijinirii și informării viitoarelor mămici.
Șase medici ai Secției de Obstetrică-Ginecologie au discutat cu femeile însărcinate despre infrastructura și dotările secției, investițiile realizate în ultima perioadă, circuitele medicale, aparatura disponibilă și echipa de specialiști. În cadrul întâlnirii, medicii au prezentat avantajele și dezavantajele nașterii naturale și ale nașterii prin cezariană și au oferit informații despre sănătatea mamei în timpul sarcinii, prevenirea și gestionarea deficitului de fier, precum și despre utilizarea corectă a suplimentelor alimentare și pericolul automedicației.
La final, reprezentanții Sun Wave Pharma le-au oferit viitoarelor mămici produse destinate menținerii unei stări de sănătate optime.
Prin astfel de întâlniri, reprezentanții SJU Târgu Jiu urmăresc să le ofere viitoarelor mămici informații utile și să consolideze relația de încredere dintre paciente și personalul medical.

SĂNĂTATE
Doctor nou, la SJU Târgu Jiu!
Vizualizări 1.180
Încă un doctor nou, în echipa Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu! Dr.Cristina Gheorghe, medic specialist, specialitatea psihiatrie pediatrică cu o experiență clinică solidă acumulată începând din ianuarie 2019 în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București, s-a alăturat echipei Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. Medicul va activa în cadrul Centrului de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor. Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, dr. Cristina Gheorghe îmbină cunoștințele medicale avansate cu o profundă empatie, abilități excelente de comunicare și o capacitate nativă de adaptare în medii clinice complexe. Are expertiză în evaluarea psihiatrică complexă a copiilor și adolescenților, incluzând anamneza detaliată și heteroanamneza; are competență în gestionarea cazurilor acute, a comportamentelor auto-/heteroagresive, a crizelor suicidare și a episoadelor de agitație psihomotorie. Pentru a răspunde celor mai noi provocări din domeniul sănătății mintale, dr. Cristina Gheorghe și-a extins continuu competențele prin cursuri avansate de specializare, printre care amintim: intervenții motivaționale pentru adolescenții consumatori de substanțe psihoactive; evaluarea clinică și intervenții intraspitalicești bazate pe obiective pentru probleme comportamentale severe (auto-vătămare, agresivitate); terapie cognitiv-comportamentală aplicată în managementul ADHD și al tulburărilor de alimentație.
“Prin integrarea doamnei dr. Cristina Gheorghe în colectivul Centrului de Sănătate Mintală, comunitatea din Târgu-Jiu și din întreg județul Gorj beneficiază de un sprijin medical de înaltă specializare, esențial pentru echilibrul și siguranța tinerilor pacienți”, a transmis SJU Târgu Jiu.
