SĂNĂTATE
Certificatele prenupțiale pot fi obținute și de la cabinetul de planificare familială a SJU Târgu Jiu
Vizualizări 887
Certificatele medicale prenupțiale pot fi obținute și de la Cabinetul de Planificare familială din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. În perioada ianuarie – august 2025, la Cabinetul de Planificare familială au fost înregistrate 2094 consultații, 94 de cupluri solicitând certificate medicale prenupțiale.
În cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, cu sediul pe strada Progresului, nr. 18 (Spitalul 700), funcționează Cabinetul de Planificare familială.
Potrivit legii, în România, înainte de căsătorie, fiecare cuplu trebuie să facă dovada unui certificat medical prenupțial. Acesta este un act obligatoriu, fără de care ofițerul stării civile nu poate oficia ceremonia.
În cadrul Cabinetului de Planificare familială își desfășoară activitatea dr. Cornoiu Cristina, medic specialist medicină generală.
,,Personalul medical încadrat la Cabinetul de Planificare familială încurajează întemeierea familiei și eliberează, contra cost, certificate medicale prenupțiale. Astfel, cuplurile care doresc să se căsătorească își pot face certificatul medical prenupțial la acest cabinet contra sumei de 200 lei/persoană, nefiind nevoie de programare sau trimitere de la medicul de familie, ci doar de cartea de identitate.
Cuplurile care doresc să se căsătorească sunt consiliate să înceapă demersurile pentru efectuarea investigațiilor medicale necesare eliberării certificatelor medicale prenupțiale cu aproximativ două săptămâni înaintea oficierii cununiei civile.
Potrivit medicului Cristina Cornoiu, pentru efectuarea investigațiilor medicale în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu sunt suficiente câteva ore dintr-o singură zi lucrătoare (dacă un cuplu vine la ora 08:00 până la ora 13:30, în aceeași zi, vor avea acel certificat).
Certificatele medicale prenupțiale eliberate au o valabilitate de 24 de ore pentru a fi depuse la Oficiul stării civile, în localitatea în care are domiciliul oricare dintre cei doi parteneri, oficierea cununiei civile efectuându-se într-un interval de 10-14 zile calendaristice de la depunere.
Investigațiile medicale pe care partenerii trebuie să le efectueze în vederea eliberării certificatelor medicale prenupțiale sunt: analize de sânge pentru detectarea infecției cu HIV și a sifilisului;radiografie cardiopulmonară pentru detectarea TBC pulmonar (femeile însărcinate au contraindicație pentru radiografia cardiopulmonară; acestea vor aduce o adeverință de la medicul de familie sau un buletin ecografic obstetrical de la medicul de obstetrică-ginecologie pentru a face o dovadă cât mai recentă a sarcinii, specificându-se obligatoriu vârsta sarcinii; femeile care nu pot face o astfel de dovadă vor beneficia, în baza chitanței achitate la Fișierul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, de consult de obstetrică ginecologie care să ateste vârsta sarcinii). De asemenea se va efectua un consult psihiatric care să determine dacă partenerii sunt apți psihic în vederea căsătoriei”, au transmis reprezentanții SJU Târgu-Jiu.
SĂNĂTATE
O nouă ediție a „Școlii Mamei”, organizată la SJU Târgu Jiu
Vizualizări 883
Secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, în parteneriat cu Sun Wave Pharma, a organizat miercuri, 30 septembrie 2026, o nouă ediție a evenimentului „Școala Mamei”, dedicat sprijinirii și informării viitoarelor mămici.
Șase medici ai Secției de Obstetrică-Ginecologie au discutat cu femeile însărcinate despre infrastructura și dotările secției, investițiile realizate în ultima perioadă, circuitele medicale, aparatura disponibilă și echipa de specialiști. În cadrul întâlnirii, medicii au prezentat avantajele și dezavantajele nașterii naturale și ale nașterii prin cezariană și au oferit informații despre sănătatea mamei în timpul sarcinii, prevenirea și gestionarea deficitului de fier, precum și despre utilizarea corectă a suplimentelor alimentare și pericolul automedicației.
La final, reprezentanții Sun Wave Pharma le-au oferit viitoarelor mămici produse destinate menținerii unei stări de sănătate optime.
Prin astfel de întâlniri, reprezentanții SJU Târgu Jiu urmăresc să le ofere viitoarelor mămici informații utile și să consolideze relația de încredere dintre paciente și personalul medical.

SĂNĂTATE
Doctor nou, la SJU Târgu Jiu!
Vizualizări 1.170
Încă un doctor nou, în echipa Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu! Dr.Cristina Gheorghe, medic specialist, specialitatea psihiatrie pediatrică cu o experiență clinică solidă acumulată începând din ianuarie 2019 în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” din București, s-a alăturat echipei Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. Medicul va activa în cadrul Centrului de Sănătate Mintală și Prevenirea Adicțiilor. Absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, dr. Cristina Gheorghe îmbină cunoștințele medicale avansate cu o profundă empatie, abilități excelente de comunicare și o capacitate nativă de adaptare în medii clinice complexe. Are expertiză în evaluarea psihiatrică complexă a copiilor și adolescenților, incluzând anamneza detaliată și heteroanamneza; are competență în gestionarea cazurilor acute, a comportamentelor auto-/heteroagresive, a crizelor suicidare și a episoadelor de agitație psihomotorie. Pentru a răspunde celor mai noi provocări din domeniul sănătății mintale, dr. Cristina Gheorghe și-a extins continuu competențele prin cursuri avansate de specializare, printre care amintim: intervenții motivaționale pentru adolescenții consumatori de substanțe psihoactive; evaluarea clinică și intervenții intraspitalicești bazate pe obiective pentru probleme comportamentale severe (auto-vătămare, agresivitate); terapie cognitiv-comportamentală aplicată în managementul ADHD și al tulburărilor de alimentație.
“Prin integrarea doamnei dr. Cristina Gheorghe în colectivul Centrului de Sănătate Mintală, comunitatea din Târgu-Jiu și din întreg județul Gorj beneficiază de un sprijin medical de înaltă specializare, esențial pentru echilibrul și siguranța tinerilor pacienți”, a transmis SJU Târgu Jiu.
