ULTIMA ORĂ
VIDEO: El este proxenetul gorjean săltat de pe un aeroport din București. Pleca in Dubai
Vizualizări 422
Polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Gorj, cu sprijinul I.G.P.F. au identificat pe un aeroport din București, un tânăr de 30 de ani, din comuna Drăguţeşti, judeţul Gorj, care încerca să părăsească teritoriul ţării cu destinaţia Dubai, fiind bănuit de săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism şi spălare de bani.
„Din cercetările efectuate de polițiști, în cursul urmăririi penale, a rezultat că începând cu anul 2015, cel în cauză a recrutat, transportat, transferat şi adăpostit în ţară şi în străinătate, trei victime, dintre care una minoră, în scopul exploatării sexuale.
De asemenea, în perioada 2015 – până în prezent, cu ajutorul unui bărbat de 52 de ani, ar fi determinat şi înlesnit practicarea prostituţiei pentru 15 tinere, pe teritoriul Germaniei, Austriei şi Elveţiei.
Din activitatea infracţională, bărbatul ar fi beneficiat de aproximativ 500.000 de euro. O parte din această sumă fiind ”albită” prin intermediul unei societăţi comerciale achiziţionată de persoana bănuită, în acest scop.
De asemenea, în cursul zilei de ieri, polițiștii de crimă organizată au efectuat trei percheziţii domiciliare, în judeţul Gorj, la locaţiile bărbaților, fiind identificate 12 telefoane mobile, carduri bancare, înscrisuri privind transferuri monetare din străinătate precum şi suma de 6.900 euro”, a transmis IPJ Gorj.
În urma audierilor de la sediul DIICOT-B.T. Gorj, procurorul a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 de ore, faţă de cei doi bărbați, aceştia urmând a fi prezentaţi astăzi, magistraților din cadrul Tribunalului Gorj, cu propuneri legale. Pe parcursul cercetărilor s-a beneficiat și de sprijinul autorităților din Germania, Austria și Elveția. În activităţile desfăşurate, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T. – B.T. Gorj, lucrătorii S.C.C.O. Gorj au fost sprijiniți de jandarmi din cadrul I.J.J. Tudor Vladimirescu Gorj. De asemenea, acțiunea a beneficiat de suportul tehnic al D.O.S. – Poliția Română. Bărbatul de 52 de ani a primit măsură controlului judiciar pt 60 zile, iar cel de 30 de ani, arest preventiv pt 30 zile.
COMUNITATE
Doliu la Liceul Teoretic Novaci. A murit profesorul Țicu Gheorghe
Vizualizări 143
Colectivul Liceului Teoretic Novaci își ia rămas-bun de la profesorul Țicu Gheorghe, care a făcut parte din colectivul unității de învățământ timp de 35 de ani, din 1990 până în 2025.
Profesorul Țicu Gheorghe a ocupat funcția de director al Liceului Teoretic Novaci în perioadele 1993–1998 și 2002–2005. De asemenea, acesta a fost director al Liceului „Tudor Arghezi” din Târgu Cărbunești.
Reprezentanții Liceului Teoretic Novaci îl descriu drept un profesionist și un om de o deosebită corectitudine, care și-a dedicat activitatea școlii și comunității. „Prin tot ceea ce a făcut, domnul profesor Țicu Gheorghe a scris o pagină importantă din istoria Liceului Teoretic Novaci, iar amintirea sa va rămâne vie în comunitatea noastră școlară”, au transmis reprezentanții liceului.
Colectivul unității de învățământ transmite familiei îndoliate sincere condoleanțe și întreaga sa compasiune.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 778
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.


You must be logged in to post a comment Login