ACTUALITATE
Baia de Fier: Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
Vizualizări 958
La data de 22 august 2025, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apel 112 de un bărbat, de 57 de ani, din Baia de Fier, cu privire la producerea unui conflict în familie.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Novaci, care a identificat la imobilul din Baia de Fier atât pe apelant, cât și pe fosta soție a acestuia, în vârstă de 59 de ani și pe nora sa, de 25 de ani.
Din verificările efectuate a rezultat faptul că împotriva bărbatului de 57 de ani se află în vigoare măsurile ordinului de protecție emis la data de 06.08.2025 de către Judecătoria Novaci, prin care s-a dispus evacuarea acestuia din imobil, obligarea de a păstra o distanță minimă de 50 de metri față de fosta soție și față de locuința acesteia și interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau orice alt mod.
De asemenea, polițiștii au stabilit că în seara de 22 august 2025, bărbatul de 57 de ani a pătruns în curtea locuinței, adresându-i femeii de 25 de ani cuvinte și expresii jignitoare.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu, a măsurilor instituite.
În urma continuării cercetărilor și în baza probatoriului administrat în cadrul dosarului, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au dispus reținerea bărbatului de 57 de ani, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.
ACTUALITATE
Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu
Vizualizări 481
Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.
Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

ACTUALITATE
Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism
Vizualizări 253
Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.
Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.
Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.
