ACTUALITATE
L-a lovit, din senin, în timp ce se afla pe o bancă din Țicleni! Agresorul reținut
Vizualizări 832
Polițiștii din cadrul Poliției Orașulu Țicleni au fost sesizați, ieri, prin plângere de către un bărbat, de 56 de ani, din Țicleni, cu privire la faptul că la data de 30.07.2025, în jurul orei 17:00, în timp ce se afla pe banca amplasată pe trotuarul de pe strada Petroliștilor din localitate, un alt bărbat, de 32 de ani, din Țicleni, l-ar fi pus la pământ și l-ar fi lovit cu un obiect contondent peste mâna stângă, după care a plecat.
Bărbatul de 56 de ani a respins emiterea unui ordin de protecție extins conform Legii nr. 26/2024, acestuia fiindu-i pus dispoziție formularul de cerere privind emiterea ordinului de protecție de către instanța de judecată.
În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe.
La data de 20 august 2025, polițiști din cadrul Poliției Orașului Țicleni – Formațiunea Investigații Criminale au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de bărbatul de 32 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 895
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

ACTUALITATE
Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală
Vizualizări 1.192
Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..


Screenshot
