EVENIMENTE
Șofer beat a produs un accident
Vizualizări 380
Un șofer de 32 de ani a produs un accident, în satul Ohaba. Bărbatul a întrat cu mașina într-un alt autoturism, condus regulamentar.
„La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au efectuat verificări, fiind identificat un tânăr de 26 de ani, din orașul Bumbești Jiu, care a condus un autoturism, pe DC 15 Ohaba, din direcția Blidari spre Glodeni, iar într-o curba la dreapta, a intrat în coliziune laterală cu un alt autoturism, condus din sens opus de bărbatul de 32 de ani, rezultând doar pagube materiale. Cu ocazia testării conducătorilor auto, cu aparatul etilotest, în cazul tânărului de 26 de ani a rezultat o concentrație de 0,75mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice”, transmite IPJ Gorj.
În cauză s-a întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul, pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 482
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.

EVENIMENTE
Târgul de Adopții Canine de la Rovinari, cu invitați speciali
Vizualizări 441
Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu se alătură Târgului de Adopții Canine de la Rovinari! Consiliul Județean Gorj, prin Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, anunță că noi parteneri se alătură evenimentului de duminică, 4 octombrie, de la Rovinari, organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor. Pe lângă activitățile deja stabilite, la eveniment vor fi prezenți și alți susținători importanți: Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu.
Salvamont Gorj va fi prezent la eveniment cu doi câini de salvare extraordinari, oferindu-le tuturor participanților ocazia să-i cunoască pe acești eroi pe patru picioare. De asemenea, atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de interpretă de muzică populară Claudia Dascălu, care se alătură cauzei noastre alături de Școala Populară de Artă „Constantin Brâncuși” și elevii din Rovinari.
„Ne bucurăm enorm să anunțăm că Salvamont Gorj și Claudia Dascălu ni se alătură. Le mulțumim din suflet pentru implicare și pentru sprijinul pe care îl acordă acestui târg de adopții”, transmit organizatorii.
Sloganul evenimentului este: „Drumul spre casă începe cu tine. Adoptă!”, iar acesta va avea loc pe data de 4 octombrie, ora 10.00, în zona centrală a orașului Rovinari.
Evenimentul este dedicat promovării adopției responsabile a câinilor din Adăpostul Public Rovinari. Publicul va mai beneficia de un cabinet veterinar mobil, momente artistice, ateliere de pictură pe față pentru copii și prezentarea mașinii oficiale a Serviciului pentru Protecția Animalelor.
Invităm toți locuitorii să participe în număr mare pentru a susține adopția și a le oferi o șansă la o viață nouă câinilor din adăpost.

You must be logged in to post a comment Login