EVENIMENTE
Târgu Jiu: Adolescent de 16 ani, tâlhărit de doi tineri
Vizualizări 672
În noaptea de 20-21.06.2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul 112 de un localnic, despre faptul că o persoană este agresată fizic.
Polițiștii de siguranță publică s-au deplasat de urgență, la fața locului, constatând faptul că, un tânăr de 16 ani, din Târgu Jiu, în jurul orei 00.05, în timp ce se afla pe Aleea Energeticienilor, în urma unui conflict spontan cu doi tineri, unul de 24 de ani, din comuna Bălești și altul de 20 de ani, din comuna Bălănești, ar fi fost lovit de către aceștia cu pumnul și cu mânerul unui briceag în zona capului și deposedat de borseta pe care o purta pe umăr, în care avea două telefoane mobile și alte bunuri personale.
Cei doi au fugit de la fața locului, dar, ulterior, au fost identificați de către polițiști și conduși la sediul poliției pentru cercetări și luarea măsurilor legale. De asemenea, polițiștii au găsit borseta pe care cei doi o sustraseseră, abandonată pe o stradă din apropiere, împreună cu bunurile din interior, acestea fiind restituite proprietarului.
La solicitarea polițiștilor, tânărul de 16 ani a refuzat să fie transportat la spital pentru efectuarea de investigații medicale.
Totodată, acestuia i-au fost aduse la cunoștință prevederile Legii 26/2024, ocazie cu care nu au dorit parcurgerea formularului de evaluare a riscului, s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu, fiindu-i înmânată o cerere pentru a se adresa instanței conform Anexei 2 din Legea 26/2024.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, iar cei doi tineri bănuiți de săvârșirea faptei, au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Ieri, primul reținut, de 24 de ani, din Bălești, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, față de acesta.
Astăzi, cel de al doilea reținut, de 20 de ani, din Bălănești, va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propuneri legale.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 595
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.

EVENIMENTE
Târgul de Adopții Canine de la Rovinari, cu invitați speciali
Vizualizări 447
Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu se alătură Târgului de Adopții Canine de la Rovinari! Consiliul Județean Gorj, prin Serviciul pentru Protecția Animalelor aflate în Pericol, anunță că noi parteneri se alătură evenimentului de duminică, 4 octombrie, de la Rovinari, organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Animalelor. Pe lângă activitățile deja stabilite, la eveniment vor fi prezenți și alți susținători importanți: Salvamont Gorj și interpretă de muzică populară Claudia Dascălu.
Salvamont Gorj va fi prezent la eveniment cu doi câini de salvare extraordinari, oferindu-le tuturor participanților ocazia să-i cunoască pe acești eroi pe patru picioare. De asemenea, atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de interpretă de muzică populară Claudia Dascălu, care se alătură cauzei noastre alături de Școala Populară de Artă „Constantin Brâncuși” și elevii din Rovinari.
„Ne bucurăm enorm să anunțăm că Salvamont Gorj și Claudia Dascălu ni se alătură. Le mulțumim din suflet pentru implicare și pentru sprijinul pe care îl acordă acestui târg de adopții”, transmit organizatorii.
Sloganul evenimentului este: „Drumul spre casă începe cu tine. Adoptă!”, iar acesta va avea loc pe data de 4 octombrie, ora 10.00, în zona centrală a orașului Rovinari.
Evenimentul este dedicat promovării adopției responsabile a câinilor din Adăpostul Public Rovinari. Publicul va mai beneficia de un cabinet veterinar mobil, momente artistice, ateliere de pictură pe față pentru copii și prezentarea mașinii oficiale a Serviciului pentru Protecția Animalelor.
Invităm toți locuitorii să participe în număr mare pentru a susține adopția și a le oferi o șansă la o viață nouă câinilor din adăpost.
