DEZVĂLUIRI LOCALE
Foto: Elev al Școlii Ștefulescu, imobilizat în scaunul cu rotile după ce a fost împins de un coleg, în ora de desen! Cazul nu a fost anchetat, părinții cer explicații
Vizualizări 6.937
Un elev de clasa VIII-a de la Școala Gimnazială „Alexandru Ștefulescu” va susține Evaluarea Națională în scaunul cu rotile după ce a fost victima agresiunii unui coleg de clasă. Incidentul a avut loc miercuri, pe data de 4 iunie 2025, în timpul orei de desen, când însă elevii, nu erau în clasă ci, în mod surprinzător, jucau fotbal pe terenul din curtea școlii. Potrivit spuselor elevului, care are acum un picior în ghips, unul dintre colegi l-a împins, din spate, moment în care elevul de 15 ani a căzut, simțind atunci că i s-a întors rotula.
Incredibil este că profesorul de desen nu a anunțat aparținătorii, care au aflat despre incident chiar de la adolescent, telefonic, în timp ce acesta era la cabinetul medical al școlii. De altfel, băiatul a fost ridicat de pe terenul de sport chiar de proprii săi colegi care l-au dus la cabinet.
În timp ce elevul accidentat avea piciorul umflat, asistenta de la cabinetul medical a vorbit cu aparținătorii pacientului spunându-le, potrivit acestora, că nu știe ce are, efectiv, acesta, dar, ”îl doare, brusc, genunchiul”.
Tatăl și bunica elevului s-au dus la școală, au luat băiatul care nu putea călca in piciorul lovit și s-au dus cu el la UPU din cadrul SJU Târgu Jiu. Acolo minorul a primit îngrijiri medicale de specialitate, i s-a ghipsat piciorul, medicul specialist spunând că acesta a suferit o fractură în spatele genunchiului. I s-a recomandat repaus total, 4-6 săptămâni, și deplasare doar în căruciorul cu rotile.
În ultimele două zile, de la momentul accidentului până în prezent, nici elevul care l-a împins pe băiat și nici reprezentanții școlii nu au dat nici măcar un telefon pentru a se interesa de starea acestuia, spun reprezentanții familiei. Singurii care l-au întrebat de sănătate au fost câțiva colegi din clasă.
Astăzi, mama elevului s-a adresat școlii cu o reclamație, cerând anchetarea incidentului și luarea unor măsuri deoarece în speță sunt mari nereguli, pornind de la prezența elevilor în ora de desen, în curtea școlii, lipsa supravegherii acestora și până la faptul că băiatul nu a fost dus de reprezentanții școlii la UPU, unde poliția nu s-a autosesizat.
Părintele susține că se va adresa și Inspectoratului Școlar Județean Gorj, Poliției și chiar instanței de judecată, în funcție de starea de sănătate a copilului său. Aparținătorii sunt revoltați deoarece stau la o distanță de 15 km de oraș și s-a cerut intervenția lor pentru a fi dus copilul la spital, iar după incident măsurile pentru evitarea unui alt eveniment neplăcut nu s-au luat, ci, cazul grav a fost, pur și simplu, în opinia lor, șters cu buretele.
Primele probe la Evaluarea Națională vor avea loc la școala Ștefulescu pe data de 23 iunie și 25 iunie. Elevul cu piciorul în ghips va susține aceste examene în scaunul cu rotile, loc în care a ajuns urmare a gestului nepotrivit al unui coleg de clasă.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Șefa de presă a PSD, răsplătită cu 11.000 de lei lunar la o companie a CEO! Fostul ministru Ivan și-a mufat două sinecuriste în SPV-urile companiei energetice din Gorj!
Vizualizări 5.333
Ascensiunea fostei jurnaliste de la România TV, Angelica Pagu, ajunsă șefă a biroului de presă al PSD, arată cât au contribuit resorturile politice pentru propulsarea sa în diferite sinecuri. Ca să aveți o idee, în anul fiscal 2023, aceasta figura cu un salariu net annual de 84.000 de lei obținut direct de la formațiunea politică, sumă la care s-au adăugat alți 27.084 de lei încasați în calitate de consilier parlamentar. În luna august a anului 2024, traseul său prin instituțiile publice a continuat prin plasarea în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune, instituție aflată în subordinea Ministerului Energiei, unde i-a fost asigurată o indemnizație anuală de 54.155 de lei.

Foto: Angelica Pagu, sursa foto: Facebook
Următorul pas în cariera Angelicăi Pagu a fost făcut la propunerea șefilor Complexului Energetic Oltenia, când Adunarea Generală a Acționarilor a numit-o în Consiliul de Administrație al societății Centrala în Ciclu Combinat pe Gaz Turceni SA. Decizia îi garantează un mandat până în februarie 2030 și o indemnizație lunară de 11.000 de lei net.

Cu doar o săptămână înainte de numirea de la Turceni, în Consiliul de Administrație al societății Parc Fotovoltaic Ișalnița SA, la care CEO e partener alături de OMV Petrom SA, a fost numită ca membru și desemnată președinte Oana Ancuța Neamțiu. Aceasta lucrează în funcția de consilier la cabinetul președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, social-democratul Emil Radu Moldovan.
Acesta a condus filiala județeană a PSD Bistrița-Năsăud până în luna aprilie a acestui an, când a demisionat din funcție în urma unor percheziții derulate de către Direcția Națională Anticorupție într-un dosar de corupție privind achizițiile publice. După plecarea sa, conducerea interimară a organizației județene a fost preluată de Bogdan Ivan, deputat de Bistrița-Năsăud și prim-vicepreședinte al PSD.

Foto: Oana Ancuța Neamțiu; Sursa foto: rasunetul.ro
Oana Ancuța Neamțiu mai deține un fotoliu de administrator și în Consiliul de Administrație al firmei Protecție și Pază BN SRL, societate aparținând Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Din același organism de conducere face parte și Ioan Alin Demian, finul lui Bogdan Ivan, pe care fostul ministru al Energiei a încercat să-l impună și în Consiliul de Supraveghere al societății Hidroelectrica.
Atât Angelica Pagu, cât și Oana Ancuța Neamțiu au primit posturi bine plătite în societățile unde Complexul Energetic Oltenia este partener exact în perioada în care Bogdan Ivan exercita funcția de ministru al Energiei. Distribuirea acestor funcții către personaje din aparatul de partid transformă proiectele energetice în surse de venit garantat pe mulți ani pentru sinecuriștii PSD, în timp ce proiectele pe care trebuiau să le dezvolte aceste societăți bat pasul pe loc de mulți ani.
Claudiu Matei
DEZVĂLUIRI LOCALE
Începe procesul ucigașilor fetiței de 4 ani! Concubinul mamei a lovit-o, iar mama copilei a văzut totul și nu a făcut nimic!
Vizualizări 1.815
Tribunalul Gorj a constatat legalitatea sesizării instanței și legalitatea administrării probelor din cursul urmăririi penale și a dispus începerea judecății în dosarul fetiței de 4 ani moarte în februarie, după aproape o lună de spitalizare. Pe banca acuzaților stau Mihai Robert Danciu, concubinul mamei copilei, trimis în judecată pentru omor calificat asupra unui membru de familie, rele tratamente aplicate minorului și proxenetism, și Diana Maria Tescoveanu, mama fetiței, acuzată de complicitate la omor calificat asupra unui membru de familie și de rele tratamente aplicate minorului. Ambii se află după gratii din luna februarie, când procurorii au cerut și au obținut mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cum s-a ajuns la ucidrea fetiței
Fetița a ajuns la începutul lunii februarie la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu Jiu în stare de comă, adusă de mama sa cu răni grave la cap. Femeia le-a spus medicilor că micuța ar fi căzut din pat și s-ar fi lovit, iar cadrele medicale au anunțat poliția. Copila a fost transferată în stare critică la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” București, unde medicii s-au luptat aproape o lună pentru viața ei, însă fetița nu a supraviețuit.
În urma cercetărilor, mama copilului și concubinul acesteia au fost reținuți pentru 24 de ore, iar anchetatorii au decis apoi arestarea preventivă a amândurora.
Ce au descoperit procurorii
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a făcut publică situația de fapt pe 16 februarie, într-un comunicat, după ce în cursul zilei de 14.02.2026 a formulat propunerea de arestare preventivă pentru doi inculpați cercetați, la acea data, pentru tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie, respectiv complicitate la această infracțiune, victima fiind o minoră de 4 ani.
Procurorul a reținut că ”din probatoriul administrat rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul D.R.M., în prezența inculpatei T.D.M., în timp ce se aflau în apartamentul închiriat în regim hotelier din municipiul Târgu Jiu, a agresat copila de 4 ani în data de 06.02.2026. Bărbatul a lovit-o cu genunchiul în zona feței, cu palmele peste față și a prins-o de păr, apoi de mână și de picior, aruncând-o spre holul dinaintea camerei, iar fetița s-a izbit de perete cu intensitate. Din agresiune a rezultat un traumatism cranian grav, hematom subdural fronto-parietal superior dreapta, plus leziunile constatate de medici, răni care i-au pus viața în pericol și au impus intervenția operatorie de urgență”.
Anchetatorii au reținut că fapta bărbatului întrunește elementele tentativei la infracțiunea de omor calificat asupra unui membru de familie, cu aplicarea prevederilor care vizează violența asupra minorului, în forma intenției indirecte. Între inculpat și mama copilei exista o relație de concubinaj de aproximativ un an, cu conviețuire și viață dusă în comun, iar procurorii au apreciat că în acest mediu s-a stabilit o relație de tip „părinte-copil” în sens penal, cu rol de supraveghere și îngrijire și cu autoritate în gospodărie, ceea ce atrage incidența articolului care sancționează mai dur infracțiunile împotriva minorului.
În ceea ce o privește pe mama fetiței, procurorii au reținut că femeia a fost prezentă în momentul agresiunii și a conștientizat pe deplin gravitatea și intensitatea loviturilor, dar nu a făcut niciun gest care să oprească bătaia și nici nu a plecat de îndată cu copila la spital. Din contră, potrivit comunicatului, ea și-a continuat activitatea de prostituție, transportând fetița rănită aproximativ 40 de kilometri, până într-o comună din județul Gorj, ca să își exercite în continuare ocupația.
Anchetatorii au apreciat că în cazul femeii nu este vorba de o simplă pasivitate, ci de o conduită care a contribuit la menținerea și amplificarea stării de pericol letal în care se afla copila. Le-au fost imputate prezența la agresiune și lipsa oricărei reacții care să întrerupă sau să descurajeze violența, neapelarea de îndată la ajutor medical și nepornirea imediată spre spital, deși își dădea seama cât de grave erau loviturile, dar și îndepărtarea victimei de posibilitatea intervenției medicale urgente prin acea călătorie de 40 de kilometri, care a întârziat accesul fetiței la îngrijiri vitale. Procurorii au afirmat că femeia, cu intenție cel puțin indirectă, a ajutat și a înlesnit fapta bărbatului, cunoscând vulnerabilitatea vădită a copilei, dată de vârstă, și acceptând posibilitatea ca fetița să moară din cauza întârzierii salvării.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj a dispus atunci emiterea mandatelor de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru cei doi inculpați.
Trimiși în judecată
La începutul lunii august, cei doi, Mihai Robert Danciu și Diana Maria Tescoveanu, au fost trimiși în judecată. În urmă cu câteva zile, judecătorii Tribunalului Gorj au constatat legalitatea sesizării instanței și legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale și au dispus începerea judecății cauzei privind pe Tescoveanu Diana Maria, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la omor calificat asupra unui membru de familie și rele tratamente aplicate minorului, și pe Danciu Mihai Robert, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat asupra unui membru de familie, rele tratamente aplicate minorului și proxenetism.
