ACTUALITATE
Accident la Turceni. Trei minori răniți
Vizualizări 734
Un șofer băut a produs un accident, în urma căruia trei minori au fost răniți. Conducătorul auto, în vârstă de 18 ani, a întrat într-un autoturism care se afla parcat în afara părții carosabile.
„În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea a trei tineri, cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani, din orașul Turceni, pasageri în autoturism, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,56 mg/l alcool pur in aerul expirat, acesta fiind transportat la Spitalul Orăşenesc Turceni, pentru a i se recolta mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate, a rezultat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, confirmă IPJ Gorj.
Tânărul șofer s-a ales cu dosar penal, pentru vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului și fără a poseda permis de conducere, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore a tânărului, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv pentru 20 de zile.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 655
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

ACTUALITATE
Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală
Vizualizări 835
Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..


Screenshot

You must be logged in to post a comment Login