COMUNITATE
Ziua Europei, sărbătorită de beneficiarii Centrului de zi Christian
Vizualizări 402
Beneficiarii Centrului de zi ,,Christian” au sărbătorit Ziua Europei cu activități în aer liber. Totodată și-au reamintit că valorile fundamentale ale Uniunii Europene, demnitatea umană, libertatea, egalitatea și respectul pentru drepturile omului, nu sunt doar idealuri, ci angajamente reale, care trebuie apărate și trăite în fiecare zi.
,,Pentru persoanele cu dizabilități, aceste drepturi înseamnă acces, sprijin, oportunități egale și o voce care contează. În Europa de astăzi, niciun om nu trebuie lăsat în urmă. Iar în România, este responsabilitatea noastră comună să ne asigurăm că aceste drepturi sunt respectate, nu doar declarate.
Prin Centrul de zi ,,Christian”, suntem mândri să fim o oază de lumină, sprijin și direcție în comunitatea noastră. Aici, credem că dizabilitatea nu este o limită, ci o chemare către comunitate să fie mai empatică, mai solidară, mai incluzivă. Suntem o oază de lumină, unde fiecare pas mic devine o victorie, fiecare zâmbet este o dovadă de curaj. Ne mândrim că facem parte din familia europeană, unde schimburile de experiență ne inspiră, ne dau putere și ne învață că adevărata incluziune înseamnă mai mult decât acces, înseamnă apartenență. La mulți ani, Europa”, au transmis reprezentanții Centrului.

COMUNITATE
50 de ani de la absolvire, marcați la Liceul Tehnologic Bâlteni
Vizualizări 93
Absolvenții Liceului Tehnologic Bâlteni s-au întors, după 50 de ani, în locul în care și-au petrecut anii de liceu. Revederea a fost una emoționantă, plină de amintiri și povești din perioada în care au fost colegi.
Foștii elevi au avut ocazia să se întâlnească din nou, să își amintească de anii de școală și să revadă locurile în care s-au format. Pentru reprezentanții liceului, întâlnirea a fost și un prilej de a păstra legătura dintre generațiile de absolvenți și instituția în care au învățat.
La cinci decenii de la absolvire, foștii elevi au revenit la Liceul Tehnologic Bâlteni pentru o întâlnire cu trecutul, colegii și amintirile care au rămas vii de-a lungul anilor.
COMUNITATE
Doliu la Liceul Teoretic Novaci. A murit profesorul Țicu Gheorghe
Vizualizări 249
Colectivul Liceului Teoretic Novaci își ia rămas-bun de la profesorul Țicu Gheorghe, care a făcut parte din colectivul unității de învățământ timp de 35 de ani, din 1990 până în 2025.
Profesorul Țicu Gheorghe a ocupat funcția de director al Liceului Teoretic Novaci în perioadele 1993–1998 și 2002–2005. De asemenea, acesta a fost director al Liceului „Tudor Arghezi” din Târgu Cărbunești.
Reprezentanții Liceului Teoretic Novaci îl descriu drept un profesionist și un om de o deosebită corectitudine, care și-a dedicat activitatea școlii și comunității. „Prin tot ceea ce a făcut, domnul profesor Țicu Gheorghe a scris o pagină importantă din istoria Liceului Teoretic Novaci, iar amintirea sa va rămâne vie în comunitatea noastră școlară”, au transmis reprezentanții liceului.
Colectivul unității de învățământ transmite familiei îndoliate sincere condoleanțe și întreaga sa compasiune.
