ULTIMA ORĂ
Un băiețel de doar patru luni, cea mai tânără victimă a coronavirusului din România
Vizualizări 334
Cea mai tânără victimă a COVID-19 din România este un băiețel de doar patru luni, internat la Sibiu. Copilul avea mai multe comorbidități accentuate, potrivit precizărilor Grupului de comunicare strategică.
În România, în ultimele 24 de ore și-au pierdut viața 107 persoane infectate cu noul coronavirus. Dintre decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, copilul din Sibiu. 2 decese s-au înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 7 decese – la categoria 40-49 de ani, 17 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 38 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani. 100 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. 1 pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru 6 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 662
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

ACTUALITATE
Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală
Vizualizări 842
Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..


Screenshot

You must be logged in to post a comment Login