Connect with us

ACTUALITATE

Vicepreședinta CJ Gorj, la Conferința România Inteligentă, desfășurată la Craiova

Postat acum

on

Vizualizări 476

În calitate de vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj, Anca Bordușanu a participat astăzi, alături de primarul comunei Bîlteni, Marius Popescu, în Craiova, la Conferința România Inteligentă – „Acasă în siguranță. Harta dinamică a zonelor de risc din România”, organizată de Antena 3 CNN, în parteneriat cu Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR).

Evenimentul a avut loc în foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova și a fost moderat de jurnalistul Adrian Ursu. Timp de aproape trei ore, am luat parte la o dezbatere intensă despre importanța promovării siguranței locuințelor în România, identificarea zonelor de risc și responsabilitatea comună în fața fenomenelor naturale.

„Consiliul Județean Gorj s-a implicat activ în identificarea zonelor de risc, reușind până în prezent să realizeze hărți de risc la alunecărilor de teren în 20 de localități. Și în acest an, am prevăzut fonduri pentru continuarea acestui proiect esențial pentru siguranța comunităților noastre. Suntem în permanentă legătură cu autoritățile locale pentru a le sprijini atât în gestionarea situațiilor de urgență, cât și în prevenirea acestora, atunci când este posibil. Este clar că trebuie să existe un parteneriat solid între autoritățile publice locale, Guvern, Parlament și mediul privat pentru a asigura nu doar siguranța locuințelor, ci și o implicare reală în diminuarea efectelor produse de dezastrele naturale”, a declarat Anca Bordușanu, la finalul evenimentului.

Conferința România Inteligentă „Acasă în siguranță – Harta dinamică a zonelor de risc din România”, organizată la Craiova, i-a avut speakeri și participanți invitați să ia parte la acest eveniment pe: Lia Olguța Vasilescu, Primarul Municipiului Craiova
Alexandru Ciuncan-Președinte și Director General UNSAR, Prof. Univ. Marian Siminică-Director Executiv ISF, Anca Bordușanu-Vicepreședinte Consiliul Județean Gorj, Mihai Arian Neațu-Vicepreședinte Consiliul Județean Dolj, Alina Bărbulescu, Specialist.

Publicitate

ACTUALITATE

Alcool la volan, în prima zi din octombrie! Doi șoferi din Motru, cu dosar penal

Postat acum

on

De către

Vizualizări 66

1,03 mg/ l alcool pur în aerul respirat, șoferul din Motru s-a ales cu dosar penal! Nu a fost însă singurul conducător auto din municipiu prins în condiții similare.
La data de 1 octombrie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au depistat în flagrant doi conducători auto care se aflau la volan sub influența alcoolului. În jurul orei 06:54, polițiștii au depistat, pe DJ 673, pe raza localității Dealu Pomilor, un bărbat de 47 de ani, din municipiul Motru, în timp ce conducea un autoturism, în cazul căruia, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în jurul orei 16:00, polițiști din Motru au depistat, pe raza municipiului, un alt bărbat, de 49 de ani, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că avea o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat Ambii conducători auto au fost transportați la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În ambele cauze au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, anunță IPJ Gorj.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă

Postat acum

on

De către

Vizualizări 911

Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.

Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.

Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.

Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress