ACTUALITATE
David Edmondson, consilier politic și economic al Ambasadei Marii Britanii, la Primăria Târgu Jiu
Vizualizări 628
Consilierul politic și economic al Ambasadei Marii Britanii, David Edmondson, a fost prezent astăzi în Târgu Jiu. O întâlnire a fost organizată astfel la Primăria Târgu Jiu cu reprezentanții autorității locale și județene.
„Împreună cu domnul primar al municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu și reprezentantul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Cristina Cilibiu, am avut onoarea de a primi, astăzi, vizita domnului David Edmondson, consilier politic și economic al Ambasadei Marii Britanii”, anunță Anca Bordușanu, vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj.
În cadrul întâlnirii, care a durat aproape două ore, s-au purtat discuții constructive privind oportunitățile economice și investiționale pe care le oferă județul Gorj.
„Am subliniat faptul că tranziția justă reprezintă o prioritate pentru Consiliul Județean Gorj, care se implică atât în susținerea antreprenoriatului și a inițiativelor private, cât și în sprijinirea unităților administrativ-teritoriale pentru asigurarea unei dezvoltări echilibrate a întregii zone.Un punct important al discuției a fost identificarea unor posibile parteneriate strategice între județul nostru și mediul de afaceri britanic, în vederea dezvoltării unor proiecte sustenabile, cu impact pozitiv asupra economiei locale în sensul direcționării investitorilor britanici către județul Gorj.Am prezentat avantajele competitive ale județului noastru, resursele disponibile și infrastructura în dezvoltare, subliniind deschiderea autorităților locale pentru facilitarea investițiilor străine”, a completat vicepreședintele CJ.
Autoritățile din Gorj își doresc ca această vizită să fie un prim pas spre o colaborare concretă, care să aducă beneficii atât investitorilor britanici interesați de oportunități în Gorj, cât și comunității locale, prin crearea de locuri de muncă și dezvoltarea economică durabilă.
ACTUALITATE
Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu
Vizualizări 255
Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.
Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

ACTUALITATE
Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism
Vizualizări 185
Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.
Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.
Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.
