Connect with us

ACTUALITATE

Directorii instituțiilor de cultură din Gorj, convocați. UNDE și DE CE!

Postat acum

on

Vizualizări 511

Cea de-a XXI-a ediție a Seminarului metodic „Strategii și politici culturale în Gorj” va avea loc anul acesta, luni, 27 ianuarie 2025, începând cu ora 9:30, la Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu”, din Târgu Jiu.

Evenimentul este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj și cuprinde întâlnirea anuală cu directorii de case de cultură şi cămine culturale din judeţ. Sunt invitați directorii de cămine culturale și case de cultură, iar în absența acestora responsabilii culturali ai localităților, întâlnirea având ca principal scop dezbaterea direcțiilor strategice pentru dezvoltarea culturală a județului în anul 2025.

La simpozion va participa doamna Anca Bordușanu, Vicepreședintele Consiliului Județean Gorj cu atribuții în coordonarea instituțiilor județene de cultură, care va prezenta principalele obiective ale managementului cultural pentru anul 2025.De asemenea, la eveniment au fost invitate să participe toate instituțiile județene de cultură, printre care:

  • Direcția Județeană pentru Cultură Gorj
  • Biblioteca Județeană „Cristian Tell”
  • Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”
  • Muzeul Județean „Alexandru Ștefulescu”
  • Școala Populară de Arte „Constantin Brâncuși”.

Reprezentanții acestor instituții vor prezenta, în plen, principalele proiecte culturale pe care așezămintele culturale din județ le-ar putea accesa și implementa în anul 2025.

Managerul CJCPCT Gorj,  Ionuț Viorel Bordeiași, va discuta cu reprezentanții așezămintelor culturale despre modalitățile concrete de eficientizare a colaborării acestora cu Centrul.  Principalele puncte de discuție de pe ordinea de zi vizează:

  • Rolul așezămintelor culturale din județ în conservarea, promovarea și valorificarea resurselor culturale de care dispune fiecare localitate (tradiții, obiceiuri, meșteșuguri, ocupații tradiționale, vestigii istorice, monumente de artă, arhitectură și spiritualitate);
  • Modalități concrete de punere în valoare a acestora prin folosirea mijloacelor tehnologice (clipuri de prezentare, podcast-uri, vlog-uri) precum și antrenarea tinerilor în acest demers.
  • Crearea unor mijloace tehnice pentru comunicare, centralizare și promovare a activităților culturale desfășurate în județ, astfel încât acestea să fie diseminate la nivel județean;
  • Reactualizarea fișelor culturale ale localităților județului;
  • Prezentarea posibilităților de finanțare alternativă (extrabugetară) a unor programe și proiecte culturale locale.

Tot pentru a veni în sprijinul instituțiilor culturale din județ, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a inițiat demersurile pentru autorizarea ca furnizor de programe de formare profesională continuă în domeniul culturii și speră să poată oferi cât mai curând angajaților așezămintelor culturale posibilitatea parcurgerii unor cursuri de pregătire în domeniul managementului proiectelor culturale sau antreprenoriatului cultural.

„Așezămintele culturale din Gorj – cămine culturale, case de cultură, biblioteci comunale, centre de tradiții și meșteșuguri – reprezintă pilonii culturali ai comunităților locale. Acestea nu sunt doar spații destinate evenimentelor ocazionale, ci centre de coeziune socială, locuri unde tradiția se întâlnește cu modernitatea și unde comunitatea poate participa activ la viața culturală. Pentru ca așezămintele culturale locale să-și îmbunătățească activitățile și să devină mai relevante pentru comunitate, este esențial să colaboreze strâns cu instituțiile culturale județene. Aceste parteneriate pot facilita schimbul de resurse, expertiză și infrastructură, contribuind astfel la o mai bună valorificare a patrimoniului cultural al Gorjului”, susține managerul CJCPCT Gorj, dr. Ionut Viorel Bordeiași.

Simpozionul metodic „Politici și strategii culturale în Gorj” reprezintă o oportunitate de dialog constructiv în vederea consolidării cooperării dintre așezămintele culturale și instituțiile județene, contribuind astfel la dezvoltarea și promovarea identității culturale gorjene.

Publicitate

ACTUALITATE

Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Vizualizări 302

Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.

Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism

Postat acum

on

De către

Vizualizări 210

Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.

Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.

Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress