ACTUALITATE
Incredibil! Și-a bătut soția cu coada de mătură
Vizualizări 412
La data de 16 ianuarie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Turceni au fost sesizați prin apelul 112 de o tânără de 17 ani, din comuna Plopşoru, cu privire la faptul că tatăl său a agresat-o pe mama sa.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 59 de ani, din comuna Plopşoru, în timp ce se afla la domiciliul său, pe fondul unor discuții contradictorii și a consumului de alcool, ar fi avut un conflict cu soţia sa, de 56 de ani, împrejurare în care ar fi lovit-o în cap cu o coadă de mătură, din lemn, fiindu-i provocate leziuni.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj al ambulanței, victima fiind diagnosticată cu traumatism cranian, prin agresiune fizică, însă refuzat transportul la spital.
Polițiștii au procedat la întocmirea formularului de evaluare a riscului și, având în vedere că a reieșit un risc iminent, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, acesta fiind obligat să păstreze o distanță de 50 metri față de victimă și de locuința acesteia.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de violență în familie, iar în continuarea cercetărilor, bărbatul a fost reținut de polițiști și introdus în arestul poliției gorjene, pentru o perioadă de 24 de ore.
ACTUALITATE
Alcool la volan, în prima zi din octombrie! Doi șoferi din Motru, cu dosar penal
Vizualizări 68
1,03 mg/ l alcool pur în aerul respirat, șoferul din Motru s-a ales cu dosar penal! Nu a fost însă singurul conducător auto din municipiu prins în condiții similare.
La data de 1 octombrie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au depistat în flagrant doi conducători auto care se aflau la volan sub influența alcoolului. În jurul orei 06:54, polițiștii au depistat, pe DJ 673, pe raza localității Dealu Pomilor, un bărbat de 47 de ani, din municipiul Motru, în timp ce conducea un autoturism, în cazul căruia, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în jurul orei 16:00, polițiști din Motru au depistat, pe raza municipiului, un alt bărbat, de 49 de ani, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că avea o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat Ambii conducători auto au fost transportați la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În ambele cauze au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, anunță IPJ Gorj.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 911
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

