ACTUALITATE
Despăgubiri pentru fermierii afectați de seceta severă din acest an
Vizualizări 255
Fermierii gorjeni care au culturi agricole afectate de secetă în proporție de 60%, iar suprafața prelucrată a avut de suferit vor primi despăgubiri până la data de 15 octombrie. La nivelul județului Gorj, 896 de fermieri vor beneficia de ajutor de la stat.
Seceta a făcut dezastru printre culturile oamenilor. Cea mai afectată cultură, de seceta din acest an, este porumbul. În Gorj, în urma verificărilor de până acum efectuate de către specialiștii de la Direcția de Agricultură Gorj au fost compromise peste 2.700 de hectare de teren care au fost afectate de caniculă.
În opinia ministrului Agriculturii, toţi fermierii vor primi în mod egal despăgubirile pentru secetă, în funcţie de gradul de calamitate, având în vedere modificările aduse unui ordin de ministru privind metoda prin care se stabileşte gradul de afectare şi modul de calcul al despăgubirilor pentru fermieri.
„La secetă e clar: toată lumea va primi în mod egal. Se va stabili un cuantum de 100% pentru calamitate, să spunem 200-250 euro pe hectar şi dacă are afectată 30% din suprafaţă va primi proporţional. Nu mai dăm după mecanismul anterior, pentru că aşa este echitabil, ca toţi fermierii să primească în mod egal. Eu nu fac diferenţe între fermierii din diferite zone”, a explicat Florin Barbu, ministrul Agriculturii.
O altă măsură de sprijin pentru fermieri, preconizată de autorităţi, o reprezintă acordarea de credite cu 1,95% dobândă fixă şi ROBOR achitat de Ministerul Agriculturii, precum şi suspendarea executării silite, în cazul agricultorilor, care au pierdut toată recolta.
ACTUALITATE
Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu
Vizualizări 222
Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.
Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

ACTUALITATE
Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism
Vizualizări 157
Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.
Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.
Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.
