EVENIMENTE
Accidentul de pe Calea Severinului, provocat de un șofer de 19 ani
Vizualizări 433
La data de 12.09.2024, polițiști din cadrul Poliției Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul 112 despre faptul că pe raza municipiului a avut loc un accident rutier soldat cu victime.
Polițiștii rutieri s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au stabilit faptul că un tânăr de 19 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, ajungând la intersecția cu strada Calea Severinului, nu ar fi acordat prioritate de trecere și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 58 de ani, din comuna Scoarța, care se deplasa din direcția străzii Unirii în direcția străzii Luncilor.
În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat în gardul unui imobil, de pe Calea Severinului, rezultând rănirea unui barbat de 75 de ani, din comuna Scoarţa, pasager dreapta față înautoturism.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
EVENIMENTE
Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise
Vizualizări 234
Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 637
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.

