ACTUALITATE
Olguța Berbec, pe podium alături de fiicele ei
Vizualizări 742
Olguța Berbec a deschis cea de-a IX-a ediție a festivalului Timișoara Fashion Week. Fosta componentă a Ansamblului Artistic Profesionist ,,Doina Gorjului” a defilat pe podium alături de cele două fiice, Olga și Cezara, pe muzica Mariei Tănase.

Eveniment a avut loc miercuri, seară: ,,A fost un moment care mi-a umplut inima. Felicitări organizatoarei Rodica Costea pentru această ediție! Nu am mai auzit să se fi organizat un festival dedicat exclusiv portului popular. Modelele mele, Cezara și Olga, au fost foarte încântate, le-a plăcut pe scenă și cred că vom mai accepta astfel de propuneri. Țin mult la tradiții, eu îmi îmbrac fetele în aceste haine valoroase de sărbători, serbări sau când mergem la Sfânta Împărtășanie”, a transmis Olguța Berbec.
ACTUALITATE
Sărbătoare la Telești! Târg de Sfânta Parascheva și artiști îndrăgiți la Hora Satului
Vizualizări 59
Comuna Telești se pregătește pentru zile de sărbătoare, cu tradiții, muzică populară și voie bună. Primăria Telești, condusă de primarul Romulus Bâldea, și Consiliul Local organizează la Șomănești Târgul anual „Sfânta Parascheva” și Hora Satului, două evenimente dedicate comunității și tuturor celor care vor să se bucure de sărbătorile de toamnă.
Pe 10 și 11 octombrie, Târgul anual „Sfânta Parascheva” îi așteaptă pe vizitatori în satul Șomănești, la biserică. Programul anunțat include o prezentare de cabaline, iar întâlnirea va fi un prilej pentru localnici și oaspeți să petreacă timp împreună, în atmosfera târgului de toamnă.
„Vă așteptăm cu drag la joc și voie bună!” este invitația transmisă de organizatori.
Sărbătoarea continuă pe 14 octombrie, de la ora 18:00, la Școala Primară Șomănești, unde va avea loc „Hora Satului de Sf. Paraschiva”. Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” va aduce în fața publicului un spectacol dedicat cântecului și jocului popular.
Pe scenă vor urca Roberta Crintea, Ileana Lăceanu, Victorița Lăcătușu, Georgiana Bîrsac, Alexandra Bleaje, Adriana Soreanu, Adi Ologu și Larisa Cârlugea. Interpreții vor fi acompaniați de orchestra ansamblului, condusă de dirijorul Florin Chirițoiu.
Spectacolul va fi prezentat de Codruța Florescu, iar direcția artistică este asigurată de Claudia Torop.
Primarul Romulus Bâldea și administrația locală îi așteaptă pe locuitorii comunei și pe cei din împrejurimi la evenimentele de la Șomănești. Târgul din 10–11 octombrie și Hora Satului din 14 octombrie aduc împreună tradiția și bucuria revederii, într-o sărbătoare deschisă tuturor generațiilor.

ACTUALITATE
Reținere pentru distrugere! Bărbat din Albeni după gratii
Vizualizări 150
A distrus o “mașinuță” și a primit cătușe!
La data de 1 octombrie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 42 de ani, din comuna Albeni, bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 9 septembrie 2026, în jurul orei 02:05, în timp ce se afla într-o sală de jocuri de noroc din municipiul Târgu Jiu, pe strada Popa Șapcă, bărbatul ar fi lovit un aparat de jocuri de noroc tip slot-machine, distrugând sticla de protecție și făcând, astfel, nefuncțional ecranul tactil al acestuia, prejudiciul cauzat fiind în curs de estimare. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale.
