ACTUALITATE
Datorie de 3760 de lei la apă! Primăria Bălești nu face debranșări politice
Vizualizări 452
UAT Comuna Bălești se delimitează de postările făcute, din nefericire, de unele persoane care au participat la scrutinul electoral pentru alegerile locale dar și de anumiți cetățeni ai comunei Bălești, referitoare la debranșările gospodăriilor care au acumulat debite foarte mari la furnizorul de apă S.C. UTIL LOCAL S.R.L.
Potrivit oficialilor UAT-ului, cetățenii nu au fost debranșați pentru că au participat la scrutinul electoral ci pentru că au acumulat debite mari.
„Pentru exemplificare, atașăm fișa uneia dintre debitoare care figurează cu o datorie de 3760,63 lei, al cărei caz a fost mediatizat pe rețelele de socializare. Respectul de coeziune și unitate nu înseamnă asta! Înseamnă responsabilitate de ambele părți! Să nu uităm să ne respectăm unii pe alții”, a transmis primăria.
ACTUALITATE
ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă
Vizualizări 782
Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.
Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.
Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.
Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

ACTUALITATE
Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală
Vizualizări 1.021
Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..


Screenshot
