ACTUALITATE
Își căuta concubina, cu cuțitul, să o omoare. Polițiștii l-au “băgat la răcoare” 30 de zile
Vizualizări 335
Un bărbat bănuit că şi-a ameninţat concubina şi a încalcat ordinul de protecție, depistat purtând fără drept un obiect tăietor-înţepător, a fost reţinut la scurt timp de poliţişti şi arestat preventiv.
În dimineaţa zilei de 18 iulie, polițiști din cadrul Secției 6 Poliţie Craiova au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 47 de ani, din municipiul Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de amenințare, încălcarea ordinului de protecție și portul fără drept de arme albe.
La data de 17 iulie, poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie, de 38 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că este ameninţată cu moartea de către concubinul său, un bărbat de 48 de ani, din aceeaşi localitate.
La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii care au stabilit că bărbatul, pe fondul unor discuţii în contradictoriu, ar fi ameninţat-o pe femeie, în timp ce se aflau la domiciliul comun.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infraţiunii de ameninţare, fiind emis un ordin de protecţie provizoriu faţă de bărbat, pentru o perioadă de 5 zile, prin care era obligat să pastreze o distanță de 100 m față de femeie, de locuința şi de locul de muncă al acesteia.
În seara aceleiaşi zile, femeia a sesizat poliţiştii cu privire la faptul că, bărbatul ar fi căutat-o la locul de muncă şi la domiciliu, unde nu a găsit-o, însă i-a transmis mesaje de ameninţare prin intermediul copilului său şi a unei colege, cei doi declarând că acesta deţinea un obiect tăietor-înţepător asupra sa.
La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii, însă bărbatul nu a mai fost găsit la domiciliu.
În urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii l-au depistat la scurt timp pe bărbat, într-un bar din proximitatea locuinţei sale.
În urma efectuării controlului corporal, asupra bărbatului, poliţiştii au găsit un obiect tăietor înţepător de 29 cm și lama de 17 cm.
Bărbatul a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri.
În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut de poliţişti, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de amenințare, încălcarea ordinului de protecție și portul fără drept de arme albe, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Ieri, bărbatul a fost prezentat instanței de judecată care a dispus de arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile.
ACTUALITATE
Reținere pentru distrugere! Bărbat din Albeni după gratii
Vizualizări 107
A distrus o “mașinuță” și a primit cătușe!
La data de 1 octombrie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 42 de ani, din comuna Albeni, bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 9 septembrie 2026, în jurul orei 02:05, în timp ce se afla într-o sală de jocuri de noroc din municipiul Târgu Jiu, pe strada Popa Șapcă, bărbatul ar fi lovit un aparat de jocuri de noroc tip slot-machine, distrugând sticla de protecție și făcând, astfel, nefuncțional ecranul tactil al acestuia, prejudiciul cauzat fiind în curs de estimare. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale.
ACTUALITATE
Alcool la volan, în prima zi din octombrie! Doi șoferi din Motru, cu dosar penal
Vizualizări 105
1,03 mg/ l alcool pur în aerul respirat, șoferul din Motru s-a ales cu dosar penal! Nu a fost însă singurul conducător auto din municipiu prins în condiții similare.
La data de 1 octombrie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au depistat în flagrant doi conducători auto care se aflau la volan sub influența alcoolului. În jurul orei 06:54, polițiștii au depistat, pe DJ 673, pe raza localității Dealu Pomilor, un bărbat de 47 de ani, din municipiul Motru, în timp ce conducea un autoturism, în cazul căruia, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în jurul orei 16:00, polițiști din Motru au depistat, pe raza municipiului, un alt bărbat, de 49 de ani, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că avea o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat Ambii conducători auto au fost transportați la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În ambele cauze au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, anunță IPJ Gorj.
