EVENIMENTE
Fetiță de opt ani, la Spitalul Bumbești Jiu, după un accident
Vizualizări 1.007
În după-amiaza zilei de 12 aprilie 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au fost sesizați de către un reprezentant al Spitalului Orășenesc Bumbești Jiu cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 37 de ani, din localitate, s-a prezentat la unitatea medicală împreună cu fiica sa minoră care a fost victima unui accident rutier.
În urma deplasării echipajului de poliție la fața locului, s-a constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Parângului din orașul Bumbești Jiu, la intersecția cu strada Gării a efectuat manevra de virare la dreapta, acroșând-o pe minora în vârstă de 8 ani, care se angajase în traversarea străzii.
În urma accidentului a rezultat rănirea minorei, care a fost preluată de mama sa și transportată la spital. Conducătorul auto a parasit locul producerii accidentului, fiind identificat de polițiști în curtea spitalului din orașul Bumbești Jiu. Acesta deținea permis de conducere corespunzător și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
EVENIMENTE
Douăzeci de inspectori de muncă ai ITM Gorj, în șantierul din cartierul Narcise
Vizualizări 125
Amplu control al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, în șantierul de locuințe din cartierul Narcise din Târgu Jiu! “O amplă acțiune de control se desfășoară în aceste momente pe șantierul din cartierul Narciselor, unde inspectorii de muncă din cadrul ITM GORJ verifică activitatea angajatorilor care își desfășoară lucrările în această zonă. La acțiune participă 20 de inspectori de muncă, cu atribuții de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă. Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a verificărilor, inspectorii beneficiază de sprijinul reprezentanților Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj. Aproximativ 50 de jandarmi sunt prezenți la fața locului. Acțiunea este coordonată de inspectorul-șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, Romanescu George Octavian”, anunță ITM Gorj.
EVENIMENTE
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”, premiat la deschiderea anului universitar
Vizualizări 626
Deschiderea anului universitar 2026–2027 la Târgu Jiu a adus și o recunoaștere pentru Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu”. Instituția de învățământ a fost premiată în cadrul festivității organizate de Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu.
Momentul festiv a fost completat de Corul „Orpheus” al Liceului de Arte, coordonat de prof. Loredana Buliga, care a interpretat „Gaudeamus igitur”, imnul studenților.
Premiul a fost primit de directorul liceului, prof. dr. Ana Daria Ionescu Haidău, și reprezintă o recunoaștere a implicării și rezultatelor obținute de elevii și profesorii instituției.
Liceul de Arte „Constantin Brăiloiu” și Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu au un parteneriat care se reflectă și în parcursul absolvenților liceului. O parte dintre aceștia își continuă studiile universitare la UCB, inclusiv în cadrul specializării Design.

