Connect with us

ACTUALITATE

O vloggeriță celebră din Gorj, dezvăluiri despre mama sa

Postat acum

on

Vizualizări 1.925

Irina Manea, o vloggeriță celebră, originară din Bumbești Jiu, județul Gorj, a făcut dezvăluiri despre modelul său de urmat în viață. Într-un video postat pe o rețea de socializare, Irina declară că eroul său este chiar mama sa.

„Cred că puterea mă inspiră la tine. N-ai avut o copilărie ușoară, n-ai avut o viață de adult ușoară și sa reușești să îți crești singură copiii, fără resurse, fără ajutor, chiar e o dovadă de putere, tu ești eroul meu! Suntem diferite, dar mi-am dat seama că am atâtea lucruri preluate de la tine, sunt bune, dar și mai puțin bune”, a declarat Irina Manea.

De asemenea, și mama Irinei Manea, Camelia Coneru, i-a făcut confidențe fiicei sale.

„Ce îmi place la tine? Că ești creativă! Cum îți crești fetițele, parenting. Eu nu eram așa. Așa am fost eu crescută, pe mine nu m-a învățat nimeni, pe vremea mea nu era youtube sau nu aveam eu. Mă inspiri! Tu ești eroina mea. Suntem diferite, dar in mare parte la fel, tu ești mai deșteaptă!”, a declarat mama Irinei Deaconescu într-un videoclip postat pe internet.

 

Irina Manea a început să facă vlogging de la o vârstă fragedă, iar acum se bucură de celebritate și iubire din partea fanilor. Dincolo de succesul profesional, influencerul are parte de iubire și apreciere și din partea familiei. Irina Manea este căsătorită cu fotbalistul Cristi Manea și au împreună două fetițe superbe.

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

ACTUALITATE

Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Vizualizări 140

Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.

Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism

Postat acum

on

De către

Vizualizări 123

Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.

Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.

Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress