Connect with us

ACTUALITATE

Jandarmii gorjeni, prezenți la manifestările organizate cu prilejul „Zilei Unirii”

Postat acum

on

Vizualizări 385

Miercuri, 24 ianuarie, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ,,Tudor Vladimirescu” Gorj vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică la manifestarea cultural-artistică evocatoare închinată sărbătoririi a 165 ani de la Unirea Principatelor Române, care va avea loc în Piața Prefecturii din Târgu-Jiu, începând cu ora 12.00.

„Recomandăm participanților la această manifestare publică să respecte măsurile stabilite de organizatori și forțele de ordine, să adopte un comportament civilizat, să evite conflictele de orice fel, să acorde o atenție sporită copiilor iar dacă observă persoane care au un comportament antisocial, să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine publică.

Concomitent cu misiunea de ordine publică planificată, jandarmii gorjeni vor participa la ceremonialul militar și religios și cu o subunitate de onor și o delegație de cadre militare.

Hai să dăm mână cu mână și să sărbătorim în siguranță, în Târgu-Jiu, Unirea Principatelor Române”, a transmis  Inspectoratul de Jandarmi Gorj.

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

ACTUALITATE

ADR verifică opt proiecte finanțate prin Tranziție Justă

Postat acum

on

De către

Vizualizări 553

Opt proiecte private aflate în implementare în Gorj, cu o valoare totală de peste 24,8 milioane de euro, au fost verificate de reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia. Investițiile beneficiază de 15,8 milioane de euro finanțare nerambursabilă și prevăd crearea a 132 de noi locuri de muncă.

Verificările au avut loc în Târgu Jiu, Schela și Scoarța, iar reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au urmărit stadiul lucrărilor, achizițiile realizate și problemele care pot întârzia implementarea proiectelor. Investițiile vizează domenii precum construcția de drumuri, prelucrarea lemnului, turismul, industria alimentară și serviciile medicale.

Printre proiectele verificate se numără investiții pentru achiziția de utilaje în construcții de drumuri, o fabrică de cherestea, două pensiuni turistice, o hală pentru prelucrarea cafelei și o clinică stomatologică.

Unul dintre proiecte, derulat de SID-DEN LOGISTIC COMPANY SRL, în valoare de 2,9 milioane de euro, se află într-un stadiu financiar foarte redus și prezintă risc de reziliere.
Reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia au transmis că proiectele care nu vor demonstra progresul necesar și nu vor respecta condițiile asumate prin contractele de finanțare pot ajunge în situația rezilierii acestora.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Câteva sute de vârstnici din Drăguțești, la petrecerea organizată de autoritatea locală

Postat acum

on

De către

Vizualizări 659

Vârstnicii din comuna Drăguțești au fost invitați și ei, astăzi, la petrecerea organizată de către autoritatea locală. De altfel, primarul localității, Ion Dumitru Popescu, a obținut aprobarea Consiliul Local privind costurile acestui eveniment, atât de așteptat de cei aproape 700 de vârstnici din localitate. Participanții se simt astfel apreciați, la justa valoare, de către cei care conduc destinele localității! Petreceri similare se organizează în același timp la Târgu Jiu, Motru, Bumbești Pițic..

Screenshot

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress