Connect with us

POLITICĂ

Strategie anti-Motru! Societatea consiliului local, arma electorală împotriva primarului Jianu!

Postat acum

on

Vizualizări 578

Bătălia electorală de la Motru se duce pe toate planurile, iar cel mai grav este că în disputele politice este angrenată societatea de gospodărire locală Direcția Publică SA, controlată de oponenții primarului Gigel Jianu, iar victime colaterale sunt chiar locuitorii orașului minier. De fapt, e vorba despre calitatea vieții motrenilor, pe care nu pun preț cei care conduc, de drept sau de facto, Direcția Publică, atâta vreme cât pentru ei primează doar propriile interese.

Liberalii motreni i-au acuzat, în urmă cu câteva zile, de ipocrizie și jocuri de interese pe consilierii locali social-democrați, dar și pe cei din Consiliul de Administrație al Direcției Publice SA, după ce au întârziat elaborarea bugetului societății de gospodărire comunală timp de șase luni, iar când, în sfârșit, a ajuns pe ordinea de zi a legislativului local pentru a fi aprobat, consilierii locali ai PSD, în frunte cu viceprimarul cu pretenții de primar, Cosmin Morega, nu s-au prezentat la ședință.

”Bugetul de stat, cum de altfel și bugetul local al Primăriei, au fost aprobate la începutul anului, doar Consiliul de Administrație al Direcției Publice Motru, ,,eficient și profesionist”, a solicitat aprobarea bugetului societății tocmai după 6 luni. Doar au solicitat, fară a și trimite efectiv structura bugetului ce trebuia aprobat. Mai simplu, doreau aprobarea în alb, ,,pe névé”, fără ca documentele să fie supuse spre analiza Consiliului Local. După mai multe insistențe, politrucii PSD din Consiliul de Administrație, au transmis, în sfârșit, în data de 30 iunie 2020, bugetul spre analiză și aprobare. Cu toate că, timp de mai bine de o lună, au dezinformat și au plâns, peste tot, că Direcția Publică este fără buget, fără listă de investiții, astăzi, consilierii PSD, în frunte cu Cosmin Morega, nu au participat la ședința de Consiliu Local în care au fost mandatați reprezentanții Consiliului Local în AGA să analizeze și să voteze bugetul societății”, au precizat liberalii, într-o postare pe o rețea de socializare.

Mai mult, liberalii susțin că viceprimarul Morega, candidatul la poziția de primar din partea PSD, împreună cu președintele Consiliului de Administrație al Direcția Publică SA, țin captivă societatea în interes personal și de grup.
”Viceprimarul Cosmin Morega, cel care are calitatea de pârât în mai multe procese cu Direcția Publică Motru S.A, și are mai multe sume de returnat acestei societăți, împreună cu domnul Lonea Marius , fost consilier personal al lui Hanu Dorin, președintele actual al Consiliului de Administrație, țin captivă societatea, în interes personal și de grup.
Evident că salariații nu au avut de suferit, primăria având grijă să bugeteze serviciile prestate de aceștia, chiar dacă nu au beneficiat de aceeași atenție din partea conducerii lor”, au adăugat liberalii.

O ședință a Adunării Generale a Acționarilor ar trebui să aibă loc, marți, 7 iulie a.c., însă, cum în forul de conducere au avut loc mai multe permutări, în ultima lună, iar Ilie Petrecu, și el având pretenții de primar din partea ALDE, și și-a consolidat poziția ca administrator, este previzibil că va încerca să blocheze totul.

Blocajul societății Direcția Publică SA, orchestrat de cei care se visează pe scaunul de primar al municipiului Motru, adică de Cosmin Morega și Ilie Petrescu, are ca scop decredibilizarea lui Gigel Jianu în fața motrenilor. Mai exact, aceștia pot spune electoratului că primarul “nu a tuns iarba în oraș”, sau că “nu a renovat ștrandul”, ori că “nu a adunat câinii”,  când, de fapt, toate acestea sunt atribuții exclusive ale societății de gospodărire comunală.

Marionetele lui Cosmin Morega și Ilie Petrescu, pe lângă directorul de mucava, Tudor Dobrică, sunt Marius Lonea (PSD) – președinte CA, angajat APAREGIO, fost consilier al ex-primarului Dorin Hanu și ceilalți administratori, Ion Anghelescu (PSD) – pensionar; Mihăiță Popa (PSD) – pensionar; Niculina Chițulescu (PSD) – profesoară; Angela Diaconu (ALDE) – pensionară; Ion Răducu (PSRO) cumnatul lui Petrescu – pensionar și Camelia Modoran (PSRO)- economist;

gorjexpress.ro

 

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

POLITICĂ

Trei noi consilieri județeni PNL și-au depus jurământul

Postat acum

on

De către

Vizualizări 541

Echipa consilierilor județeni ai PNL Gorj s-a întregit cu trei profesioniști, anunță oficial, organizația. “Grupul aleșilor județeni ai Partidului Național Liberal Gorj își consolidează rândurile prin depunerea jurământului de către trei noi colegi: Andreea Pârvulescu, medic stomatolog, Constantin Dumitrescu, specialist în administrație publică, și Răzvan Toma, medic veterinar. Venirea lor aduce un plus de competență directă în domenii cheie pentru județul nostru: sănătatea publică, eficiența administrativă și susținerea comunităților rurale și a fermierilor locali”, se arată într-un comunicat de presă al PNL Gorj.

Din echipa consilierilor județeni PNL Gorj mai fac parte și Laura Bădărău Căruntu, Andrei Porei, Mădălina Dolcescu, Andrada Firan, Dragoș Păsărin și Gabriela Târsu.

”Suntem o echipă unită, determinată și pregătită să răspundă nevoilor reale ale cetățenilor. Ne vom exercita mandatul cu bună-credință, responsabilitate și respect strict față de lege, punând întotdeauna interesul gorjenilor pe primul loc”, a transmis Grupul Consilierilor Județeni ai PNL Gorj.

Continuă să citeşti

POLITICĂ

Tensiune pe scena politică din România. PSD decide astăzi dacă va susține sau nu Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan

Postat acum

on

De către

Vizualizări 299

Zi importantă pe scena politică din România. Consiliul Politic Național al PSD se reunește astăzi, luni, 28 septembrie, de la ora 10:30, în format online, pentru a decide dacă social-democrații vor susține sau nu Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan.

Decizia vine după ce Biroul Permanent Național al PSD a hotărât, în urmă cu o săptămână, să nu susțină Guvernul Mureșan. Această poziție trebuie însă supusă votului Consiliului Politic Național, forul de conducere care poate lua decizia finală în partid într-o astfel de situație.

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat anterior că partidul nu intenționează să voteze un Executiv condus de Siegfried Mureșan. Social-democrații urmează însă să oficializeze astăzi poziția partidului înaintea votului de învestitură din Parlament.

Siegfried Mureșan a fost desemnat premier de președintele Nicușor Dan pe 17 septembrie și încearcă în această perioadă să obțină susținerea parlamentară necesară pentru instalarea noului Executiv.

Premierul desemnat a anunțat că programul de guvernare urma să fie finalizat înainte de procedurile parlamentare și de audierile miniștrilor propuși.

În lipsa susținerii PSD, formarea unei majorități parlamentare pentru învestirea Guvernului ar putea deveni dificilă, iar negocierile dintre partidele implicate ar putea intra într-o nouă etapă.

Votul conducerii PSD este, astfel, unul dintre momentele importante pentru stabilirea raportului de forțe din Parlament și pentru viitorul noului Guvern.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress