COMUNITATE
Soluții pentru cele 240 de familii de strămutați din Albeni
Vizualizări 804
Se caută soluții pentru cele 240 de familii din Albeni strămutate din zonele miniere. Sunt familii din satele comunei Roșia de Amaradia sau Bustuchin, ale căror case au fost afectate de lucrările miniere și de alunecările de teren. Locuințele oamenilor au fost reconstruite în 2006 pe un teren din comuna Albeni, însă nici până în momentul de față nu a fost rezolvată problema juridică a terenurilor pe care sunt amplasate casele. Senatorul de Gorj, Ion Iordache, prefectul de Gorj, Iulian Popescu, autoritățile locale și reprezentanții ai oamenilor s-au strâns la sediul primăriei pentru a găsi soluțiile de rezolvare pentru problema proprietății. Acest lucru va fi reglementat prin adoptarea unei Hotărâri de Consiliu Local. Loturile de teren vor fi dezmembrate și într-o lună de zile toate gospodăriile vor fi în regulă. Vor putea fi deblocate unele investiții în infrastructură.
COMUNITATE
Doliu la Liceul Teoretic Novaci. A murit profesorul Țicu Gheorghe
Vizualizări 54
Colectivul Liceului Teoretic Novaci își ia rămas-bun de la profesorul Țicu Gheorghe, care a făcut parte din colectivul unității de învățământ timp de 35 de ani, din 1990 până în 2025.
Profesorul Țicu Gheorghe a ocupat funcția de director al Liceului Teoretic Novaci în perioadele 1993–1998 și 2002–2005. De asemenea, acesta a fost director al Liceului „Tudor Arghezi” din Târgu Cărbunești.
Reprezentanții Liceului Teoretic Novaci îl descriu drept un profesionist și un om de o deosebită corectitudine, care și-a dedicat activitatea școlii și comunității. „Prin tot ceea ce a făcut, domnul profesor Țicu Gheorghe a scris o pagină importantă din istoria Liceului Teoretic Novaci, iar amintirea sa va rămâne vie în comunitatea noastră școlară”, au transmis reprezentanții liceului.
Colectivul unității de învățământ transmite familiei îndoliate sincere condoleanțe și întreaga sa compasiune.
COMUNITATE
Medic veterinar din Târgu Jiu, prezent la Animal Summit România, organizat la Palatul Cotroceni
Vizualizări 1.228
Medicul veterinar Patricia Paraschiv, implicată în campanii pentru sprijinirea animalelor din zone defavorizate din județul Gorj, a participat la Animal Summit România 2026, eveniment organizat la Palatul Cotroceni de Sache Vet și ASPA București.
Evenimentul a reunit medici veterinari, reprezentanți ai administrației, ONG-uri și specialiști implicați în protecția animalelor. Patricia Paraschiv a fost invitată să vorbească despre rolul medicului veterinar în prevenirea abandonului, prin educarea proprietarilor, sterilizare, identificarea animalelor și depistarea situațiilor de risc.
Medicul veterinar spune că a venit la eveniment cu experiența din teren și cu problemele pe care le întâlnește în comunitățile în care oamenii și animalele au nevoie de ajutor.
„Pentru mine, nu sunt două lumi diferite. Este aceeași misiune”, a transmis Patricia Paraschiv, care a apreciat și întâlnirea cu tinerii medici veterinari, despre care spune că îi dau speranță pentru viitor.


You must be logged in to post a comment Login