ACTUALITATE
Ministrul Intotero, la Târgu Jiu: Am crezut și cred în „Pactul pentru tineri”!
Vizualizări 796
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse Natalia Intotero a participat, vineri la Târgu Jiu, oraş desemnat anul acesta „Capitala Tineretului”, la o dezbatere despre reducerea abandonului şcolar, fenomenul mamelor minore, eradicarea consumului de droguri în rândul tinerilor, diminuarea fenomenului de bullying, dar şi a violenţei de orice fel în şcoli, fenomene care s-au intensificat foarte mult în ultima perioadă.
„Am crezut și cred în “𝙋𝙖𝙘𝙩𝙪𝙡 𝙥𝙚𝙣𝙩𝙧𝙪 𝙩𝙞𝙣𝙚𝙧𝙞”, un proiect național inițiat anul trecut de către Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Educației, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, cu atât mai mult cu cât evenimentul, la care am participat astăzi, s-a desfășurat la Târgu Jiu, oraș desemnat pentru acest an “𝐂𝐚𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥𝐚 𝐭𝐢𝐧𝐞𝐫𝐞𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢””, a declarat ministrul Natalia Intotero, o data cu prezenta sa, ieri, la Târgu Jiu.
„Felicit CONAF pentru această lădabilă inițiativă pentru că ne demonstrează că munca în echipă dă întotdeauna roade. Discuțiile de astăzi s-au axat în principal pe reducerea abandonului școlar, fenomenul mamelor minore, eradicarea consumului de droguri în rândul tinerilor, diminuarea fenomenului de bullying, dar și a violenței de orice fel în școli, fenomene care s-au intensificat foarte mult în ultima perioadă. Am vorbit și despre Clasa M, un proiect care a luat naștere anul trecut, și care a fost primul pas în colaborarea mea cu CONAF. Acest proiect a pus bazele modificărilor legislative, astfel încât mamele minore să primească acea sumă de 700 de lei ca sprijin material, dacă își continuă studiile, iar copiii lor au prioritate la creșele și grădinițele de stat”, a transmis ministrul.
„Un alt proiect la care țin foarte mult este înființarea, cu ajutorul fondurilor europene, a centrelor de tratare a adicției.Mulțumesc Cristinei Chiriac, președinte CONAF pentru invitația de a participa la această dezbatere, dar mai ales pentru contribuția concretă pe care o are în ceea ce privește reducerea cu 1% a numărului copiilor care abandonează școala”, a transmis ministrul pe pagina sa de Facebook.
ACTUALITATE
Reținere pentru distrugere! Bărbat din Albeni după gratii
Vizualizări 109
A distrus o “mașinuță” și a primit cătușe!
La data de 1 octombrie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 42 de ani, din comuna Albeni, bănuit de săvârșirea infracțiunii de distrugere, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj. Din cercetările efectuate a reieșit că, la data de 9 septembrie 2026, în jurul orei 02:05, în timp ce se afla într-o sală de jocuri de noroc din municipiul Târgu Jiu, pe strada Popa Șapcă, bărbatul ar fi lovit un aparat de jocuri de noroc tip slot-machine, distrugând sticla de protecție și făcând, astfel, nefuncțional ecranul tactil al acestuia, prejudiciul cauzat fiind în curs de estimare. Cercetările sunt continuate de polițiști, sub coordonarea unității de parchet competente, în vederea documentării întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale.
ACTUALITATE
Alcool la volan, în prima zi din octombrie! Doi șoferi din Motru, cu dosar penal
Vizualizări 105
1,03 mg/ l alcool pur în aerul respirat, șoferul din Motru s-a ales cu dosar penal! Nu a fost însă singurul conducător auto din municipiu prins în condiții similare.
La data de 1 octombrie 2026, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au depistat în flagrant doi conducători auto care se aflau la volan sub influența alcoolului. În jurul orei 06:54, polițiștii au depistat, pe DJ 673, pe raza localității Dealu Pomilor, un bărbat de 47 de ani, din municipiul Motru, în timp ce conducea un autoturism, în cazul căruia, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în jurul orei 16:00, polițiști din Motru au depistat, pe raza municipiului, un alt bărbat, de 49 de ani, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că avea o concentrație de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat Ambii conducători auto au fost transportați la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În ambele cauze au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, anunță IPJ Gorj.

You must be logged in to post a comment Login