Connect with us

ACTUALITATE

Liderul Sindicatului Ambulanța Salvamed Gorj, la întâlnire cu ministrul Sănătății

Postat acum

on

Vizualizări 911

Întâlnire astăzi a ministrului Sănătății cu reprezentanții Federației Naționale Sindicale ”Ambulanța” din România și ai Blocului Național Sindical.

În cursul zilei de joi, 8 iunie 2023, ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila a avut o întâlnire de lucru cu președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, președintele Federației Naționale Sindicale “Ambulanța”, Gheorghe Chiș, prim-vicepreședintele Federației, Marian Rotaru, secretarul general, Rareș Ghilea și vicepreședinții Gheorghe Brișcaru, Ionel Ianc, Victor Țepeș.

În cadrul întâlnirii au fost discutate revendicările FNSAR de natură salarială, administrativă și dotare a Serviciilor de Ambulanță. Printre solicitări s-au aflat: acordarea salariilor de bază a operatorilor registratori de urgență și personalului TESA care nu au beneficiat de creșterea salariului de bază la nivelul grilei din 2022, corectarea procentelor de sporuri pentru condiții deosebit de periculoase pentru personalul medico-sanitar și auxiliar sanitar din serviciile de ambulanță, precum și creșterea indemnizației de hrană. De asemenea, s-a discutat despre urgentarea adoptării actului normativ care reglementează numărul de zile de concediu, în vederea semnării cât mai rapide a contractului colectiv de muncă.

S-au găsit soluții pentru acoperirea deficitului de personal care se ridică la 45%. Ministerul Sănătății a făcut pași importanți pentru deblocarea posturilor în sistemul sanitar, memorandumul pentru scoaterea la concurs a aproximativ 4.000 de posturi în unitățile sanitare subordonate Ministerului Sănătății, inclusiv în Serviciile de Ambulanță urmând să fie aprobat în scurt timp de Guvern.

În cadrul întâlnirii, s-a analizat proiectul Legii salarizării care a fost înaintat de Ministerul Sănătății, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, pentru funcțiile din Serviciile Publice de Ambulanță.

S-a discutat și s-a convenit o intâlnire interministerială între Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale în vederea urgentării aplicării Legii nr. 5/2021.

Prof. univ. dr. Alexandru Rafila a insistat asupra înlocuirii parcului auto învechit cu ambulanțe noi, achiziționate din fonduri publice.

Publicitate
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un comentariu

ACTUALITATE

Amenzi de 155.000 de lei la Târgu Jiu

Postat acum

on

De către

Vizualizări 256

Inspectorii Administrației Bazinale de Apă Jiu au aplicat amenzi în valoare totală de 155.000 de lei, în urma unui control desfășurat la Târgu Jiu, pe 15 septembrie 2026.

Cea mai mare sancțiune, de 120.000 de lei, a fost aplicată societății ApaRegio Gorj, după ce probele prelevate de la mai multe puncte de evacuare au indicat că apa deversată avea caracter de ape uzate.
Nu este prima sancțiune aplicată societății în acest an. În lunile mai și august, ApaRegio Gorj a mai primit amenzi în valoare totală de 200.000 de lei pentru situații similare.
O altă amendă, de 35.000 de lei, a fost aplicată Primăriei Târgu Jiu. Inspectorii au constatat că, în zona Romanești, a fost realizat un colector pentru preluarea și evacuarea apelor fără actele de reglementare necesare în domeniul gospodăririi apelor.
În timpul controlului, inspectorii au verificat și sectorul râului Jiu din zona Insuliță. Aici au fost constatate vegetație în exces pe mal și o cantitate crescută de vegetație pe luciul apei, precum și un grad ridicat de eutrofizare. Au fost dispuse măsuri pentru îndepărtarea vegetației.
Apele Române Jiu anunță că verificările vor continua, iar pentru neconformitățile constatate sunt dispuse măsuri obligatorii de remediere.

Continuă să citeşti

ACTUALITATE

Comunele din Gorj vor să colaboreze pentru serviciile de urbanism

Postat acum

on

De către

Vizualizări 187

Primarii comunelor din Gorj discută despre organizarea în comun a activităților de urbanism și amenajarea teritoriului, pentru a avea acces mai ușor la specialiști și servicii de specialitate.

Tema a fost discutată la Stănești, în cadrul Adunării Generale a Filialei Județene Gorj a Asociației Comunelor din România (ACoR). La întâlnire au participat primari ai comunelor membre, reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale implicate în sisteme de cooperare și vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Burdușanu.
Valentin Ivan, vicepreședinte al ACoR, a prezentat prevederile Legii nr. 169/2026 – Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, precum și posibilitatea ca mai multe comune să organizeze și să desfășoare în comun activitățile de urbanism.
Potrivit ACoR, soluția ar putea ajuta comunele care întâmpină dificultăți în angajarea și menținerea personalului de specialitate. Prin cooperare, mai multe administrații locale ar putea beneficia de specialiști calificați și ar putea împărți costurile aferente.
Filiala Gorj a ACoR ia în calcul înființarea unui serviciu comun de urbanism, care să ofere sprijin mai multor comune. Astfel, primăriile ar putea avea acces la specialiști, fără ca fiecare comună să fie nevoită să își formeze singură o structură completă.

Un sistem similar funcționează deja pentru auditul public intern, iar comunele Arcani și Peștișani urmează să se alăture acestei forme de cooperare.

Continuă să citeşti
Publicitate

Promovate

Publicitate

CURS VALUTAR

VREMEA

Weather Data Source: weather Targu Jiu 30 days

Dă-ne LIKE pe facebook!


Realizare magazin online, Wordpress Preturi administrare site Preturi mentenanta site Realizare site Wordpress, Wordpress Mentenanta site, Administrare site Mentenanta site, Administrare site Realizare site Wordpress, Mentenanta site, Wordpress