DEZVĂLUIRI LOCALE
Medicii demisionari, deranjați că presa a devoalat sumele uriașe pe care le voiau de la spital! De la 1.700, la 2.700 de lei pe fiecare gardă, la cardiologie!
Vizualizări 6.704

Spitalul Județean de Urgență Tg-Jiu a ajuns să-și acopere jumătate din linia de gardă de la Cardiologie cu medici rezidenți aduși de la Timișoara, după ce cinci medici au cerut conducerii să le înceteze contractele individuale de muncă pentru orele de gardă, iar mai apoi patru dintre aceștia și-au înaintat demisiile și din activitatea curentă a unității medicale, din cauză că tariful pentru orele de gardă era prea mic.
Medicii cardiologi voiau ca SJU Tg-Jiu să încheie cu ei contract de prestări servicii cu timp limitat, pe sume de trei ori mai mari decât cele plătite în prezent, iar conducerea unității medicale a refuzat.
Solicitările aberante ale acestora au ajuns în presă, iar unul dintre medicii demisionari a comentat, pe o rețea de socializare, că sunt ”dezinformări nesimțite”. O altă doctoriță, angajată a CE Oltenia ca medic de medicina muncii, dar care face ore de gardă la Medicină internă, a acuzat conducerea spitalului că a montat camera de supraveghere în Policlinică și se fac controale pentru a fi respectat programul, articolele din presă care relatau situația din SJU au fost catalogate ca fiind ”mizerii”.
În luna aprilie, zece medici asigurau linia de gardă la Cardiologie, potrivit graficului publicat de SJU Tg-Jiu. Medicii Ion Mălăescu și Sergiu Săbiescu s-au pensionat, iar Roxana Popescu a intrat în concediu maternal. Cei care au dat tonul demisiilor din spital au fost soții Pavel, care au cerut conducerii unității medicale încetarea contractelor de muncă. Gabriel Dragoș Pavel a fost angajat, în mai, anul trecut, pe un post vacant de medic rezident și a ales să plece din unitatea medicală exact după un an. La fel a procedat și soția sa, Linda Pavel, angajată a spitalului, de aproape trei ani, din perioada rezidențiatului. Cei doi soți și-au deschis, în luna februarie a acestui an, cabinet privat și au ales să părăsească unitatea medicală.
Cu excepția medicilor Adela Morega și Alin Feraru, toți ceilalți au demisionat din linia de gardă.
Surse medicale din cadrul SJU Tg-Jiu susțin că, medicii cardiologi au încercat să forțeze, în acest fel, conducerea unității medicale să încheie cu ei contracte de prestări servicii cu timp limitat, așa cum s-a implementat la Târgoviște. În aceste condiții tarifele pentru orele de gardă ar fi fost următoarele: în jur de 2.700 de lei, pe orele de gardă în timpul unei sărbători legale, 2.100 de lei în zilele de weekend și 1.700 de lei în cursul săptămânii.
Cum conducerea spitalului a refuzat acest tip de colaborare, medicii cardiologi și-au înaintat demisiile și din activitatea curentă, adică au decis să părăsească unitatea medicală. Printre aceștia se afla și medicul Feraru, iar la Cardiologie au rămas Adela Morega și doctorița Voinea în Ambulatoriu.
În urma apariției acestor informații în presă, unii dintre medici s-au inflamat. Cea care a comentat în mediul online este Linda Pavel, prima plecată. ”O dezinformare NESIMTITA! Nu este normal ce se întâmpla in presa la adresa noastră! Aceasta bătaie de joc este inimaginabila! Mințiți oamenii si Creați o ura in jurul nostru cu informații false! Întrebați conducerea spitalului ce au spus cei de la DSU cu adevărat! Nicidecum ce scrieți voi aici! Ci exact contrariul! Cum puteți sa ne calomniați in acest mod?? Niciodată eu sau un coleg de al meu nu am mers la cabinetul privat in timpul programului de lucru! Iar la cabinetele private vedem tot oameni care au nevoie de ajutorul nostru! Sa va fie RUSINE!”, a scris medicul pe Facebook.
Atac la conducerea spitalului
În același ton a comentat și Alina Sanfira, medic de întreprindere, angajată a CE Oltenia, care e efectuat ore de gardă la Medicină Internă, până la finele lunii februarie a acestui an, când SJU a renunțat la serviciile sale. Aceasta a lansat și un atac la conducerea SJU deranjată că au fost montate camere de supraveghere în policlinică, iar medicii sunt obligați să respecte programul.
”Ridicol!!! Suntem defăimați,suntem jigniți,suntem sunați in garda de conducere și amenințați, trebuie să facem așa cum ni se spune, nu cum trebuie făcut. În spital și policlinica sunt camere de supraveghere și se fac controale ca să se respecte programul, deci exclus ca cineva să părăsească spitalul înainte de terminarea programului.Au fost colegi care veneau de la Craiova și nu se încadrau tot timpul să ajungă la ora 8,pentru asta conducerea le-a tăiat ora în care au lipsit, dovadă că acei colegi au demisionat.Această echipă de colegi tineri a vrut să facă o schimbare,dar scopul conducerii a fost altul, dovadă acestă mizerie de articol.Stimată conducere, această parafă a fost câștigată cu sacrificiile noastre și ale familiilor noastre, noi plecăm cu ea, d-voastră o să plecați fără „scaunul”care se pare că vă dă ” puterea”de a ne defăima.Felicitări colegi pt unitate, pt curaj, pt devotament,vă vor urma și alții!Multă sănătate tuturor!”, a scris Sanfira.
Trebuie spus că, după ce conducerea spitalului a solicitat sprijinul Departamentului pentru Situații de Urgență pentru organizarea activității în Unitatea de Primiri Urgențe, s-a stabilit ca medicii cardiologi să efectueze orele de gardă chiar în UPU, adică acolo unde ajung pacienții, și nu la Camera de Gardă din spitalul 700, unde bolnavii erau transportați cu ambulanța.
DEZVĂLUIRI LOCALE
Șefa de presă a PSD, răsplătită cu 11.000 de lei lunar la o companie a CEO! Fostul ministru Ivan și-a mufat două sinecuriste în SPV-urile companiei energetice din Gorj!
Vizualizări 5.572
Ascensiunea fostei jurnaliste de la România TV, Angelica Pagu, ajunsă șefă a biroului de presă al PSD, arată cât au contribuit resorturile politice pentru propulsarea sa în diferite sinecuri. Ca să aveți o idee, în anul fiscal 2023, aceasta figura cu un salariu net annual de 84.000 de lei obținut direct de la formațiunea politică, sumă la care s-au adăugat alți 27.084 de lei încasați în calitate de consilier parlamentar. În luna august a anului 2024, traseul său prin instituțiile publice a continuat prin plasarea în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune, instituție aflată în subordinea Ministerului Energiei, unde i-a fost asigurată o indemnizație anuală de 54.155 de lei.

Foto: Angelica Pagu, sursa foto: Facebook
Următorul pas în cariera Angelicăi Pagu a fost făcut la propunerea șefilor Complexului Energetic Oltenia, când Adunarea Generală a Acționarilor a numit-o în Consiliul de Administrație al societății Centrala în Ciclu Combinat pe Gaz Turceni SA. Decizia îi garantează un mandat până în februarie 2030 și o indemnizație lunară de 11.000 de lei net.

Cu doar o săptămână înainte de numirea de la Turceni, în Consiliul de Administrație al societății Parc Fotovoltaic Ișalnița SA, la care CEO e partener alături de OMV Petrom SA, a fost numită ca membru și desemnată președinte Oana Ancuța Neamțiu. Aceasta lucrează în funcția de consilier la cabinetul președintelui Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, social-democratul Emil Radu Moldovan.
Acesta a condus filiala județeană a PSD Bistrița-Năsăud până în luna aprilie a acestui an, când a demisionat din funcție în urma unor percheziții derulate de către Direcția Națională Anticorupție într-un dosar de corupție privind achizițiile publice. După plecarea sa, conducerea interimară a organizației județene a fost preluată de Bogdan Ivan, deputat de Bistrița-Năsăud și prim-vicepreședinte al PSD.

Foto: Oana Ancuța Neamțiu; Sursa foto: rasunetul.ro
Oana Ancuța Neamțiu mai deține un fotoliu de administrator și în Consiliul de Administrație al firmei Protecție și Pază BN SRL, societate aparținând Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Din același organism de conducere face parte și Ioan Alin Demian, finul lui Bogdan Ivan, pe care fostul ministru al Energiei a încercat să-l impună și în Consiliul de Supraveghere al societății Hidroelectrica.
Atât Angelica Pagu, cât și Oana Ancuța Neamțiu au primit posturi bine plătite în societățile unde Complexul Energetic Oltenia este partener exact în perioada în care Bogdan Ivan exercita funcția de ministru al Energiei. Distribuirea acestor funcții către personaje din aparatul de partid transformă proiectele energetice în surse de venit garantat pe mulți ani pentru sinecuriștii PSD, în timp ce proiectele pe care trebuiau să le dezvolte aceste societăți bat pasul pe loc de mulți ani.
Claudiu Matei
DEZVĂLUIRI LOCALE
Începe procesul ucigașilor fetiței de 4 ani! Concubinul mamei a lovit-o, iar mama copilei a văzut totul și nu a făcut nimic!
Vizualizări 1.922
Tribunalul Gorj a constatat legalitatea sesizării instanței și legalitatea administrării probelor din cursul urmăririi penale și a dispus începerea judecății în dosarul fetiței de 4 ani moarte în februarie, după aproape o lună de spitalizare. Pe banca acuzaților stau Mihai Robert Danciu, concubinul mamei copilei, trimis în judecată pentru omor calificat asupra unui membru de familie, rele tratamente aplicate minorului și proxenetism, și Diana Maria Tescoveanu, mama fetiței, acuzată de complicitate la omor calificat asupra unui membru de familie și de rele tratamente aplicate minorului. Ambii se află după gratii din luna februarie, când procurorii au cerut și au obținut mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cum s-a ajuns la ucidrea fetiței
Fetița a ajuns la începutul lunii februarie la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Târgu Jiu în stare de comă, adusă de mama sa cu răni grave la cap. Femeia le-a spus medicilor că micuța ar fi căzut din pat și s-ar fi lovit, iar cadrele medicale au anunțat poliția. Copila a fost transferată în stare critică la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” București, unde medicii s-au luptat aproape o lună pentru viața ei, însă fetița nu a supraviețuit.
În urma cercetărilor, mama copilului și concubinul acesteia au fost reținuți pentru 24 de ore, iar anchetatorii au decis apoi arestarea preventivă a amândurora.
Ce au descoperit procurorii
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a făcut publică situația de fapt pe 16 februarie, într-un comunicat, după ce în cursul zilei de 14.02.2026 a formulat propunerea de arestare preventivă pentru doi inculpați cercetați, la acea data, pentru tentativă de omor calificat asupra unui membru de familie, respectiv complicitate la această infracțiune, victima fiind o minoră de 4 ani.
Procurorul a reținut că ”din probatoriul administrat rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul D.R.M., în prezența inculpatei T.D.M., în timp ce se aflau în apartamentul închiriat în regim hotelier din municipiul Târgu Jiu, a agresat copila de 4 ani în data de 06.02.2026. Bărbatul a lovit-o cu genunchiul în zona feței, cu palmele peste față și a prins-o de păr, apoi de mână și de picior, aruncând-o spre holul dinaintea camerei, iar fetița s-a izbit de perete cu intensitate. Din agresiune a rezultat un traumatism cranian grav, hematom subdural fronto-parietal superior dreapta, plus leziunile constatate de medici, răni care i-au pus viața în pericol și au impus intervenția operatorie de urgență”.
Anchetatorii au reținut că fapta bărbatului întrunește elementele tentativei la infracțiunea de omor calificat asupra unui membru de familie, cu aplicarea prevederilor care vizează violența asupra minorului, în forma intenției indirecte. Între inculpat și mama copilei exista o relație de concubinaj de aproximativ un an, cu conviețuire și viață dusă în comun, iar procurorii au apreciat că în acest mediu s-a stabilit o relație de tip „părinte-copil” în sens penal, cu rol de supraveghere și îngrijire și cu autoritate în gospodărie, ceea ce atrage incidența articolului care sancționează mai dur infracțiunile împotriva minorului.
În ceea ce o privește pe mama fetiței, procurorii au reținut că femeia a fost prezentă în momentul agresiunii și a conștientizat pe deplin gravitatea și intensitatea loviturilor, dar nu a făcut niciun gest care să oprească bătaia și nici nu a plecat de îndată cu copila la spital. Din contră, potrivit comunicatului, ea și-a continuat activitatea de prostituție, transportând fetița rănită aproximativ 40 de kilometri, până într-o comună din județul Gorj, ca să își exercite în continuare ocupația.
Anchetatorii au apreciat că în cazul femeii nu este vorba de o simplă pasivitate, ci de o conduită care a contribuit la menținerea și amplificarea stării de pericol letal în care se afla copila. Le-au fost imputate prezența la agresiune și lipsa oricărei reacții care să întrerupă sau să descurajeze violența, neapelarea de îndată la ajutor medical și nepornirea imediată spre spital, deși își dădea seama cât de grave erau loviturile, dar și îndepărtarea victimei de posibilitatea intervenției medicale urgente prin acea călătorie de 40 de kilometri, care a întârziat accesul fetiței la îngrijiri vitale. Procurorii au afirmat că femeia, cu intenție cel puțin indirectă, a ajutat și a înlesnit fapta bărbatului, cunoscând vulnerabilitatea vădită a copilei, dată de vârstă, și acceptând posibilitatea ca fetița să moară din cauza întârzierii salvării.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj a dispus atunci emiterea mandatelor de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru cei doi inculpați.
Trimiși în judecată
La începutul lunii august, cei doi, Mihai Robert Danciu și Diana Maria Tescoveanu, au fost trimiși în judecată. În urmă cu câteva zile, judecătorii Tribunalului Gorj au constatat legalitatea sesizării instanței și legalitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale și au dispus începerea judecății cauzei privind pe Tescoveanu Diana Maria, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la omor calificat asupra unui membru de familie și rele tratamente aplicate minorului, și pe Danciu Mihai Robert, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat asupra unui membru de familie, rele tratamente aplicate minorului și proxenetism.

You must be logged in to post a comment Login